Unde am pierdut meciul? La Moruțan sau la Andrei Vlad sau la Stoichiță, „antrenorul” din lojă? Trei întrebări după ratarea calificării la Campionatul European Under 19

România U19 a pierdut dramatic șansa de a merge la Campionatul European din 2018. Puștii conduși pe teren de căpitanul Vlad Dragomir au pierdut cu 2-1 în ultimele momente ale meciului decisiv cu Ucraina, partidă în care ne-ar fi mulțumit și un rezultat de egalitate. Deși a condus cu 1-0 în minutul 77 după golul lui Moruțan, ucrainenii au revenit pe final prin Safranov și prin Bondar. O serie neplăcută de evenimente a dus la eliminarea tristă, iar microbiștii români au criticat aspru în spațiul online prestația fotbaliștilor cu pretenții.

Moruțan, la un pas să fie erou! Însă nu a fost cazul. Fotbalistul care a fost transferat de FCSB de la FC Botoșani a înscris în minutul 77, însă a făcut un gest greu de explicat imediat după reușită. Mijlocașul care avea un cartonaș galben și-a scos tricoul în momentul de bucurie și a fost eliminat cu 13 minute înainte de finalul timpului regulamentar, facilitând revenirea ucrainenilor.

Andrei Vlad, gafă ca la FCSB. Portarul României, fotbalist al FCSB-ului, a comis o greșeală asemănătoare cu cea din meciul echipei sale cu CFR Cluj, iar Ucraina a putut egala. Deși a avut intervenții salvatoare atât la finalul primei reprize, cât și în timpul reprizei secunde, portarul a fost vinovat clar la o minge nu foarte dificilă, minge la care a ratat intervenția și le-a permis oaspeților să intre în joc. 

Banca, fără reacție după eliminare! Adrian Boingiu nu a putut controla finalul dificil de meci, perioada de după eliminarea lui Moruțan. Selecționerul a părut depășit de evenimente, echipa nu s-a putut organiza pentru a rezista atacurilor ucrainenilor și nu a putut alglomera spațiile din fața careului și din benzi, pentru a nu permite centrările. La haos a contribuit inclusiv Mihai Stoichiță, reprezentantul Federației, om care țipa din înaltul tribunei la jucătorii României.

Publicat: 27 03. 2018, 21:21
Actualizat: 27 03. 2018, 21:53