„Un adio trist!”**

Înger și demon, aplaudat sau huiduit, dorit sau uitat. În 13 ani la echipa națională, Cosmin Contra a trecut prin multe momente grele.

Lacrimile din 2002 de după barajul cu Slovenia au fost dublate de alte eșecuri usturătoare ale primei echipe. Acum, după 72 de meciuri și la jumătatea unei campanii deja ratate, „Guriță” dă dovadă de caracter și renunță la națională. „Cum am mai zis, mă retrag, dar îmi pare rău că o fac cu o înfrângere… Am început prost și am continuat prost.” , a spus Contra, stăpânindu-și cu greu lacrimile: „Este un moment greu și prefer să nu îmi arăt emoțiile. Le doresc baftă băieților, să încheie campania mai bine, dar este normal ca ei să fie supărați”.

„Asta ne este valoarea!”

Înfrângerea cu Austria le-a dărâmat și celorlalți jucători ai primei reprezentative iluzia utopică a unei calificări. „Asta ne este valoarea, poate că ne-am făcut de rușine, asta este… Nu‑mi pot explica ce s-a întâmplat. Știu că antrenorul este mereu principalul vinovat, dar federația va decide ce se va întâmpla”. a declarat Codrea, care nu crede că absența liderilor a contat așa de mult: „Mutu a fost pe teren cu Serbia și tot am pierdut!”. Cristi Tănase,  singurul câștig al meciului de aseară, era și el resemnat. „Calificarea e compromisă. Acum nu ne rămâne decât să sperăm că ne vom califica la Euro 2012. Cât despre mine, îmi doresc să mai fiu chemat și să joc și mai bine de atât!”, a concluzionat „Dodel”.

Egal nesperat în Serbia

Naționala de tineret a României a remizat ieri la Kragujevac, în amicalul cu selecționata U23 a Serbiei (1-1), după un meci dominat fără probleme de gazde. Elevii lui Săndoi au marcat prin Gângioveanu (foto – min. 55),  din penalty, fiind egalați patru minunte mai târziu de Djordjevic.  România: C. Lungu – Bărboianu, Găman, Barbu, S. Ilie – Torje, Bicfalvi, Iorga, Gângioveanu – L. Ganea, M. Costea. Au mai evoluat: Păun, Dobroiu, Zaharia, Andrei Ionescu, Bărbulescu, Rusescu și Stoian.

Sârbii sunt de neoprit!

După ce a câștigat cu 3-2 în România, Serbia a învins-o ieri și pe Suedia, cu 2-0, într-un meci amical. Selecționerul Radomir Antic a experimentat o nouă formulă, odihnind câțiva titulari de la Constanța, și i-a ieșit de minune! Zigic și Jankovic au marcat, iar veteranul Suediei, Henrik Larsson, nu a reușit să treacă de apărarea „de rezervă” a plavilor. La nordici nu a jucat vedeta Ibrahimovic.

72  de meciuri are Cosm in Contra la echipa națională, pentru care a marcat 7 goluri

 

Publicat: 02 04. 2009, 09:15
Actualizat: 02 04. 2009, 09:22