Ultimul amical înainte de startul campaniei pentru CM 2014:** „Am mare încredere în noua echipă! Atmosfera e bună, se văd rezultatele”

Naționala României va disputa miercuri seara ultimul amical înainte de startul preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2014. Partida cu Slovenia este privită cu optimism de Victor Pițurcă, selecționerul afirmând că atmosfera din cadrul lotului este una foarte bună, prielnică rezultatelor importante.

„Am mare încredere în această nouă echipă a României. Voi avea discuții cu jucătorii și va ști fiecare ce sarcini va avea în teren. În acest moment e un grup foarte unit la națională, o atmosferă bună și s-au văzut și rezultatele. Chiar și calitatea jocului a fost una deosebită. Timpul este scurt până la meciul cu Estonia și sper ca acest grup să fie valid. Sper ca și ceilalți jucători care nu sunt prezenți astăzi aici să joace cât mai bine astfel să-i pot selecționa”,
a declarat Victor Pițurcă în cadrul unei conferințe de presă.

Publicat: 14 08. 2012, 16:31
Actualizat: 14 08. 2012, 16:38