Ultimele două jocuri cu grecii pentru un loc la Mondial s-au încheiat cu calificarea noastră! Statistica, net în favoarea României

Naționala României dispută în această seară primul meci al unei duble capitale contra Greciei, care poate reprezenta un nou început pentru selecționata tricoloră. Aflată într-un moment de tranziție, selecționata pregătită de Victor Pițurcă are de depășit o adversară aflată într-o fază oarecum similară, dar parcă o idee mai experimentată, cu jucători care sunt titulari la echipe ce activează în campionatele tari ale Europei și în Liga Campionilor.

Totuși, România are de partea ei statistica în meciurile cu „elenii”. Tricolorii și grecii s-au înfruntat de două ori în istorie în preliminariile pentru un Campionat Mondial, în 1969 și în 1989, iar în ambele cazuri rezultatele au fost pozitive pentru ai noștri (2-2, 0-0). Ulterior acestor jocuri au venit și calificările la turneele finale din ’70, respectiv ’90, obținute de către două generații de excepție ale fotbalului românesc, așa cum sperăm să fie și cea actuală, din care fac parte vedete la nivel european precum Maxim sau Chiricheș.

Per total, între România și Grecia s-au înregistrat, de-a lungul istoriei, nu mai puțin de 30 de întâlniri, iar bilanțul este unul favorabil nouă. În total, tricolorii au obținut 17 victorii, de 8 ori au încheiat la egalitate, iar 5 succese le-au aparținut grecilor. Golaverajul este zdrobitor: 67-31. Cea mai clară victorie a românilor, un 8-1, înregistrat la chiar prima confruntare dintre cele două țări, pe 25 mai 1930, în cadrul Cupei Balcanice.

Publicat: 15 11. 2013, 08:59
Actualizat: 15 11. 2013, 09:31