Transmite un mesaj tricolorilor!
În această seară de la ora 21:40, la Constanța, are loc un duel istoric între selecționatele de fotbal ale României și Franței. Meciul este unul de o încărcătură maximă și de o importanță vitală în ceea ce privește calificarea tricolorilor la turneul final al Campionatului Mondial din Africa de Sud.
După dezastrul cu Lituania și victoria chinuită din Feroe, naționala promite să se revanșeze față de public și suporteri în partida de diseară. Dacă ar reuși să învingă echipa "Cocoșului galic", tricolorii ar mai spăla o parte din "păcatele" acumulate până acum. Egalul de la EURO, jocul nu chiar convingător al "albaștrilor" și indisponibilitățile de ultim moment din tabăra lui Domenech au adus speranță în sânul echipei naționale, care nu concepe să piardă meciul de diseară și își doreșete să îi "jumulească" pe francezi.
La cârma celor două echipe naționale se află doi selecționeri extrem de contestați în ultima perioadă, care astăzi joacă cu "sabia deasupra capului".
Dacă nu vei fi în tribunele stadionului "Farul" pentru a-i încuraja pe tricolori, ProSport te invită să transimiți un mesaj pentru Mutu&Co. și să urmărești www.prosport.ro pentru a afla cele mai noi știri despre echipa națională