Tot ce trebuie să știi despre România – Kosovo! Ce fotbaliști de la adversari au jucat de-a lungul timpului în Superliga | SPECIAL

Partida România – Kosovo, din preliminariile Euro-2024, va avea loc, marţi, pe Arena Naţională, de la ora 21.45.

Tot ce trebuie să știi despre România – Kosovo! Ce fotbaliști de la adversari au jucat de-a lungul timpului în Superliga 

  • Meciul va fi în format livetext pe ProSport.ro şi va fi transmis la TV de Antena 1.

Confruntarea cu Kosovo, de pe Arena Națională, este a 741-a pentru naționala României. Bilanțul la zi este: 326 victorii, 190 egaluri, 224 înfrângeri, 1209-939 golaveraj.

Împotriva României, Kosovo va juca al 77-lea său joc din palmares. Bilanțul la zi este: 25 victorii, 19 egaluri, 32 înfrângeri, 101-109, golaveraj.

Partida va fi oficiată de o brigadă din Franța. Willy Delajod va fi la centru, ajutat de asistenții Erwan Finjean și Philippe Jeanne, iar cel de-al patrulea oficial va fi Thomas Léonard, toți originari din Franța.

Delajod s-a născut la 25.09.1992, în localitatea Cornier, Haute-Savoie. De profesie este agent imobiliar. La 11.08.2018 a debutat în primul-eșalon francez (Lille – Rennes), devenind cel mai tânăr arbitru din Ligue 1, la 26 de ani fără o lună. Asta după ce devenise cel mai tânăr arbitru din Ligue 2, 23 de ani, în 2017.

A devenit arbitru FIFA din 2020. Primul meci inter-țări seniori l-a condus la 08.06.2021, Spania – Lituania 4-0, un amical. În afara acestuia, a mai condus un singur meci, tot amical, în acest an, la 28 martie, Germania – Belgia 2-3. Așadar, nu are experiență pe acest segment, putându-se spune că este un debut pentru el, fiind primul lui meci cu miză inter-țări.

Totuși, a avut o intersecție cu fotbalul românesc, conducând în iulie 2021, un meci al CFR Cluj cu Lincold Red Imps, în preliminariile Ligii Campionilor.

Va fi a 30-a partidă a naționalei noastre cu un arbitru francez la centru, iar Delajod devine al 24-lea arbitru din „Hexagon” care ne va arbitra. Bilanțul cu ei: 10 victorii, 6 egaluri, 13 înfrângeri.

Singura întâlnire directă de până acum16.06.2023 Prishtinë: KOSOVO – ROMÂNIA 0-0 prel.CE

Cine sunt și cine au kosovarii din Liga I

În lotul Kosovo prezent la București sunt și doi jucători legitimați la cluburi românești, atacanții Ermal Krasniqi (), de la CFR Cluj, și Albion Rrahmani, de la Rapid. Dacă primul a debutat în a doua parte a sezonului trecut (având la zi 24 de jocuri și 4 goluri în Liga I), celălalt a făcut-o recent (având deocamdată 2 partide și 4 goluri) și este posibil să debuteze acum și în echipa sa națională.

De asemenea, mai este prezent un jucător în lot, Florian Loshaj, care de asemenea a evoluat la noi în 2019/20, la CSMP Iași (înregistrând un total de 19 jocuri și 3 goluri).

Alt jucător kosovar prezent în Liga I, Jetmir Krasniqi, la FC Voluntari, 2018/19, cu doar 2 jocuri.

De asemenea, au mai fost și Azdren Llullaku, Kamer Qaka și Valmir Berisha, aceștia însă au doar origini în Kosovo, căci primii doi au cetățenie albaneză, jucând de altfel pentru această selecționată, iar al treilea are cetățenie suedeză.

Cele 5 meciuri ale Kosovo din acest an

25.03; Tel-Aviv: ISRAEL – KOSOVO 1-1 (0-1) prel.CE
Spectatori: 28.935. Marcatori: Dor Peretz (56) – Dasa (36a). Arbitru: Collum (Scoția). C.G.: Miguel Vitor, Haziza, Knaan, Shlomo – Kryeziu, Drešević.
KOSOVO: Muriç – Vojvoda (88 Hadergjonaj), Rrahmani, Kryeziu, Paqarada – Celina, Drešević (88 Valon Berisha), Muslija (79 Zeneli) – Zhegrova (67 Fazliji), Muriqi, Rashica. Antr. Alain Giresse.

28.03; Prishtina: KOSOVO – ANDORRA 1-1 (0-0) prel.CE
Spectatori: 12.600. Marcatori: Zhegrova (59) – Berto Rosas (61). Arbitru: Gishamer (Austria). C.G.: Kryeziu, Zhegrova – Marc Vales.
KOSOVO: Muriç – Hadergjonaj, Rrahmani, Kryeziu, Paqarada (46 Rrudhani) – Celina (75 Muslija), Fazliji, Valon Berisha (46 Zhegrova) – Rashica, Muriqi, Zeneli (75 Bytyqi). Antr. Alain Giresse.

16.06; Prishtinë: KOSOVO – ROMÂNIA 0-0 prel.CE
Spectatori: 11.000. Arbitru: Makkelie (Olanda). C.G.: Drešević, H.Kryeziu – G.Pușcaș.
KOSOVO: Muriç – Vojvoda, Rrahmani, Aliti, Paqarada – Fazliji, Drešević (73 H.Kryeziu) – Rashica (46 Zhegrova), Celina, Muslija (82 Topalli) – Muriqi. Antr. Alain Giresse.

19.06; Budapesta: BELARUS – KOSOVO 2-1 (0-0) prel.CE
Spectatori: cu porțile închise. Marcatori: Morozov (73), Ebong (75) – Muriqi (87p). Arbitru: Weinberger (Austria). C.G.: Bîkov – Kryeziu.
KOSOVO: Muriç – Vojvoda, Rrahmani, Aliti, Paqarada (25 E.Krasniqi) – Fazliji (53 Kryeziu), Drešević (46 Zhegrova) – Rrudhani, Celina (79 Loshaj), Muslija – Muriqi. Antr. Alain Giresse.

09.09; Prishtina: KOSOVO – ELVEȚIA 2-2 (0-1) prel.CE
Spectatori: 12.700. Marcatori: Muriqi (65, 90+4) – Freuler (14), Rrahmani (79a). Arbitru: Kehlet (Danemarca). C.G.: Aliti, Loshaj, Rrahmani, Vojvoda.
KOSOVO: Muriç – Vojvoda, Rrahmani, Aliti, Paqarada – Valon Berisha (46 Zhegrova), Loshaj (68 Hadergjonaj), Fazliji (46 Muslija), B.Berisha (54 E.Krasniqi) – Rashica (80 Korenica), Muriqi. Antr. Primož Gliha.

Publicat: 12 09. 2023, 07:49
Actualizat: 13 09. 2023, 21:57