Torje e numai unul:** A certat presa

Ieri la prânz, puțin după ora 13:00, conferință de presă a
echipei naționale. Primul invitat: Gabriel „Gabi” Torje, titular în
meciul de veșnică amintire de la Zenica. Și un tip cu spirit…
aveam să observăm odată cu trecerea minutelor alocate lui.

Încă de la primele vorbe ale dinamovistului s-a simțit
sentimentul de „obligație” profesională. „Ă‚sta a fost trimis la
înaintare, e clar că nu i-a convenit că el a fost alesul pentru
conferința asta”, se aude o voce în redacție. Nici nu aveai cum să
reacționezi altfel la auzul unor propoziții de genul „noi ne-am dat
ultima suflare în Bosnia… suntem conectați sută la sută, încercăm
să câștigăm… trebuie să muncim…”. A urmat o reacție normală a
colegilor aflați la fața locului. Adică, întrebările
incomode.

„Sunt mult prea devreme venit, aici, la lot”

A fost întrebat mai întâi despre Răzvan Lucescu. „Nu știu ce să
răspund… noi am început un drum împreună și cred că ar fi bine
să-l ducem la bun sfârșit, chiar dacă mai sunt șanse mici. Ar fi
bine să-l întrebați pe dânsul dacă s-a gândit sau nu să plece”, a
punctat numărul 11 de sâmbătă seara. Chestionat pe tema unei
schimbări majore a naționalei, „Găbiță” a încercat să joace simplu,
dar s-a încurcat în propria fentă: „Eu sunt mult prea devreme venit
aici la lot… nu pot să vă răspund… sunt încă tânăr, abia venit
la echipă și trebuie să rămân modest”. Iar ceea ce a urmat a fost
exact comportamentul unui tânăr internațional „modest”.

„E o
întrebare ironică?! Ne jigniți…”

Ca și când ar fi fost cel puțin dublu campion mondial și
european, mijlocașul de 168 centimetri înălțime s-a arătat ofuscat
de întrebările mai mult sau mai puțin ironice legate de adversarul
de azi. „Suntem pregătiți să batem Luxemburgul?!”, a întrebat un
reporter. „E o întrebare ironică?!”, a întrebat retoric elevul lui
Răzvan. După un răspuns neidentificabil la TV, același Torje își dă
seama de sensul întrebării și încearcă să fie calm, deși nu prea îi
iese: „Suntem pregătiți să câștigăm cu Luxemburg, așa cum putem
învinge orice echipă”. „S-a văzut în Bosnia”, a răsunat o altă voce
în redacție. „Am ajuns la același nivel cu Insulele Feroe”, s-a
auzit din nou din sală. „Sunt întrebări care ne jignesc… Cum să
fim comparați cu Feroe?!”, a tunat Torje pe un ton dojenitor. A mai
răspuns în răspăr altor câteva întrebări, după care, furios din
cale afară, s-a ridicat brusc și a părăsit conferința.

P.S. N-am
fost de față, dar m-am simțit atins nu atât de vorbele lui Gabriel
Torje, cât de atitudinea lui. La 21 de ani și pentru un jucător
care nu a demonstrat nimic până acum, îmi permit să-i spun că e
prea mult. De fapt, voi lăsa faptele să vorbească. Adică fix
performanțele lui Torje de până acum în fotbalul
românesc.

Replica
zilei

În ciuda faptului că a deranjat prin tonul folosit, nu avem cum
să nu remarcăm reacția lui Torje în momentul în care a fost
întrebat dacă naționala ar juca altceva în cazul în care s-ar
schimba selecționerul. „Nu știu ce să zic… tu poți să-mi spui
dacă ai avea alte întrebări în cazul în care ai schimba
televiziunea?!”. Dincolo de veninul răspunsului, rămâne replica la
obiect.

3
meciuri totalul de patru a evoluat Torje în aceste
preliminarii, unde a adunat 205 minute

Publicat: 29 03. 2011, 01:49
Actualizat: 29 03. 2011, 10:55