Toate drumurile duc spre națională pentru Dan Petrescu! Iuliu Mureșan a confirmat întâlnirea dintre antrenor și Burleanu. Ce condiții pune CFR

Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a confirmat, marți, întâlnirea dintre antrenorul Dan Petrescu și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, pentru a discuta despre postul de selecționer, și a precizat că este posibil ca întrevederea să fi avut loc.

„Nu e nicio problemă să discute, dacă te invită Federația, e normal să vorbești. Poate întâlnirea a și avut loc, nu știu să vă spun. Nu poți să împiedici FRF să îl abordeze pe Dan Petrescu. Am informații în acest sens, dar nu pot să le fac publice. Sunt chestii care țin de bucătăria internă. Astfel de discuții nu fac bine jucătorilor și fanilor noștri, de aceea nu vreau eu să escaladez acest subiect. E un lot format în cea mai mare parte de Dan Petrescu. El e un antrenor care muncește foarte mult și nu își bate joc de meseria lui”, a declarat Mureșan la Digi Sport.

Iuliu Mureșan spune că nu va renunța la Dan Petrescu și că ar fi dispus să îl lase să antreneze în paralel echipa națională și CFR Cluj, dacă tehnicianul va ajunge la un acord cu Burleanu.

„Noi nu vrem să plece Dan Petrescu și nu îl lăsăm să plece. El trebuie să spună clar dacă vrea să antreneze naționala sau și naționala (n.r. să conducă CFR Cluj și România în paralel). Pentru că e o variantă, să lucreze în paralel”, a încheiat Iuliu Mureșan.

Comisia Tehnică a FRF a propus, luni, demiterea selecționerului Christoph Daum. Sub comanda tehnicianului german, echipa națională a acumulat doar nouă puncte în cele opt meciuri disputate până acum în preliminarii și nu mai are șanse de calificare la Campionatul Mondial din

Publicat: 12 09. 2017, 22:27
Actualizat: 13 09. 2017, 08:09