Țineți minte numele astea! VIDEO | 3 jucători care vor „face istorie pentru România”. Inter, Real sau Arsenal pregătesc naționala

This browser does not support the video element.

Prezent în studioul ProSport LIVE, selecționerul naționalei U16 a României, Adrian Boingiu, a acceptat provocarea moderatorului Costin Ștucan de a nominaliza trei fotbaliști din noua generație care vor deveni nume importante pentru naționala mare în anii următori.

Boingiu mizează pe Vlad Dragomir (Arsenal), Nicușor Craiu (Real Madrid) și Robert Neciu (Viitorul), fiind convins că cei trei vor deveni jucători exponențiali pentru fotbalul românesc. Toți evoluează în linia mediană, într-o zonă în care naționala de seniori a avut mai mereu probleme în ultimi ani.

„Dragomir e pariul meu cu viitorul”

Aflați încă la vârsta junioratului, Dragomir, Craiu și Neciu sunt așteptați să explodeze în sezoanele următoare reprezentând deocamdată niște promisiuni pentru campania de calificare Euro 2020, când cei trei vor avea deja 20 de ani.

Este o listă începută de cei trei, dar care poate fi continuată cu o serie impresionată de jucători români care în prezent se „școlesc” la cluburi importante ale Europei. Printre ei se mai numără Cristian Manea (fundaș – Chelsea), Ionuț Pop (portar – AS Roma), Rareș Lazăr (mijlocaș – Tottenham), Răzvan Popa (fundaș – Inter) sau Ionuț Radu (portar – Inter), iar lista poate continua.

„Vlad Dragomir e pariul meu cu viitorul. Este unul dintre jucătorii care vor face istorie pentru România și la nivel de națională, și la nivel de echipe de club.

Craiu e al doilea. E crescut de la 2 ani în Spania și are calitate. E un copil extrem de bun. Va trebui însă să aibă răbdare și să muncească extrem de mult pentru că are un mic handicap în ceea ce privește statura. […] Are un control al balonului pe care puțini îl au, indiferent de statură.

[…] Și mai e Neciu (n.r. Robert Neciu), de la Viitorul”, a declarat Adrian Boingiu.

 

Publicat: 26 06. 2015, 08:50
Actualizat: 26 06. 2015, 08:52