Suporterii Craiovei au protestat în Belgia, românii au cerut demisia lui Pițurcă!** Reacția selecționerului

România a început cu stângul drumul spre CM din Brazilia. Chiar dacă a fost vorba doar de un amical, românii prezenți în tribune au cerut demisia lui Pițurcă după autogolul lui Cociș. La Liege au fost prezenți și câțiva fani ai Craiovei, care au afișat un mesaj dur la adresa lui Mircea Sandu și Mitică Dragomir. Pițurcă a ținut să le mulțumească, totuși, fanilor

Oltenii știu să protesteze și în franceză

Fanii Universității Craiova nu au ratat nici meciul de aseară pentru a protesta împotriva „dușmanilor” declarați, în speță FRF și LPF. Câțiva suporteri olteni au afișat un banner pe care scria, jumătate în limba română, jumătate în limba franceză: „Cu Știința până la moarte. FRF + LPF = Le cancer de foot roumain” (n.r. – „cancerul fotbalului românesc”).

„Le mulțumesc suporterilor români aflați în tribune, chiar dacă au cerut demisia. Ei au revenit apoi lângă echipă și s-a văzut acest lucru. În minutul 89, 90 puteam să egalăm”, a declarat Pițurcă după meci

Daniel Niculae, al optulea gol la națională
Atacantul Daniel Niculae a revenit aseară la echipa națională după un an de pauză, dar parcă nu ar fi lipsit deloc. Nico a fost unul dintre puținii tricolori care au mai mișcat ceva în atac, el înscriind un gol superb în minutul 65, după o fază lucrată de Torje în bandă și o pasă a lui Mazilu. Jucătorul lui Nancy se află la a opta reușită pentru echipa națională.

Prunea: „Se putea mai bine! Pițurcă va decide ce am câștigat după acest meci”

„Nu i se poate impuna nimic lui Tătărușanu. Cred totuși că putea mai bine. Se vede că vine după o perioadă de absență, însă el este un profesionist și revine foarte repede. Schimbările făcute de Pițurcă au adus un plus de valoare. A fost un meci bun după care Pițurcă poate trage câteva concluzii. Urmează cel cu Grecia. Pițurcă va decide ce am câștigat după acest meci. Este primul meci al lui Pintili după o lungă perioadă. Pițurcă va decide dacă merită să rămână la națională. Este un jucător foarte bun, disciplinat tactic. Nu iese din cuvântul antrenorului”, a spus Florin Prunea la gsptv.

Golurile belgienilor au fost înscrise de Buyten ’11 și Cociș ’43 autogol, în timp ce pentru România a marcat Daniel Niculae ’65.

Belgia: Gillet – Vanden Borre, Kompany, Van Buyten, Vertonghen – Defour (Nainggolan ’79), Fellaini – Chadli (Vossen ’66), Witsel, Mertens (De Bruyne ’79) – Mirallas (Dembele ’66). Antrenor: Georges Leekens.

România: Tătărușanu – Luchin (Pleașcă ’77, Găman ’85), Chiricheș (Papp ’70), Goian, Raț – Lazăr (Mazilu ’46), Pintilii – Varga (Torje ’46), Cociș, B. Stancu (Tănase ’46) – D. Niculae. Antrenor: Victor Pițurcă.

Cartonașe galbene: Defour ’76, Vossen ’90 / Pintilii ’70, Raț ’81.

Publicat: 12 11. 2011, 09:29
Actualizat: 12 11. 2011, 09:37