„Suntem într-o cădere, e o realitate pe care trebuie să o acceptăm!”** Răzvan, despre șansele de calificare la CE 2012

Selecționerul României crede că echipa națională are șanse de
calificare la CE 2012 și a refuzat să comenteze zvonurile care îl
dau ca și demis de la cârma reprezentativei.

„Suntem într-o cădere, e o realitate pe care trebuie să o
acceptăm. Noi am căzut, alții au evoluat. A fost și o conjunctură
nefavorabilă într-o grupă echilibrată. Totuși, după cele două
meciuri cu Bosnia și Luxemburg, eu rămân cu șansa de a câștiga
următorul joc și de a trece eventual pe locul doi. Mergem înainte
cu șanse care depind doar de noi. Nu vreau să comentez ce se va
întâmpla în Comitetul Executiv, e problema federației. Se întâmplă
multe lucruri urâte, false, orice spun eu se transformă în
polemică, iar declarațiile jucătorilor sunt întoarse împotriva
mea”
, a spus Răzvan Lucescu la Dolce Sport.

Răzvan a comentat și problema banderolei de căpitan de la echipa
națională, dar și de Adrian Mutu.

„Era nefiresc să-i fi spus lui Tamaș să dea banderola că a
venit Mutu. Sunt niște reguli care întăresc grupul și Mutu înțelege
asta. S-a schimbat mult în bine, e alt om. A fost foarte
profesionist și motivat. Trecând prin atâtea momente, înțelege că e
ultima perioadă în care poate obține performanțe”
, a mai
spus selecționerul.

Publicat: 01 04. 2011, 09:59
Actualizat: 01 04. 2011, 12:29