Suma uriașă pe care o primește FRF de la UEFA dacă România ajunge la EURO 2024. Ce sumă ajunge la jucători și cât împart Răzvan Burleanu și angajații din federație

Bucurie a fotbalistilor romani dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre Romania si Israel, din cadrul preliminariilor Campionatului European 2024, desfasurat pe Arena Nationala, sambata 9 septembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 7 poze

FRF va primi o sumă foarte mare de bani din partea UEFA dacă România va reuși să obțină calificarea la EURO 2024, iar o parte din aceasta va ajunge în buzunarele lui Răzvan Burleanu și ale celorlalți federali.

Suma uriașă pe care o primește FRF de la UEFA dacă România ajunge la EURO 2024. Ce sumă ajunge la jucători și cât împart Răzvan Burleanu și angajații din federație

Jucătorii echipei naționale a României au un motiv în plus să tragă pentru calificarea la EURO 2024, în afara mizei sportive, aceștia urmând să primească o sumă considerabilă de bani din partea președintelui FRF Răzvan Burleanu în cazul în care vor reuși să prindă biletele pentru turneul final.

„Tricolorii” sunt foarte aproape să încheie Grupa I a preliminariilor pe una dintre primele două poziții ale clasamentului și să se califice, astfel, la Campionatul European de anul viitor. Elevii lui Edi Iordănescu au nevoie de un singur punct sâmbătă, în meciul pe care îl vor juca la Budapesta cu Israel, pentru a putea porni hora bucuriei. În afară de mândria de a-și reprezenta țara la EURO, jucătorii noștri au toate motivele să tragă tare în fața reprezentativei din „Țara Sfântă” și grație banilor care ar urma să le intre în buzunar.

UEFA răsplătește cu nu mai puțin de 10 milioane de euro echipele naționale care obțin calificarea la turneul final din Germania – cu aproximativ două milioane mai mult decât la cel din 2016. Din această sumă, 4 milioane de euro urmează să fie alocate jucătorilor și membrilor staff-ului tehnic.

Suma va fi împărțită în rândul „tricolorilor” în funcție de numărul minutelor jucate în această campanie de calificare, dar vor primi bani inclusiv cei care doar au fost selecționați, însă nu au bifat nici măcar un minut.

De asemenea, un procent cuprins între 7 și 8 la sută, corespondentul a 700.000 sau 800.000 de euro, va ajunge în buzunarele angajaților Federației Române de Fotbal.

„(n.r. vor primi angajații FRF prime pentru calificarea la Euro?) Normal că subiectul… există precedent, da? La Campionatul European din Franța, prin Comitetul Executiv, s-a…

(n.r. e deja stabilit cuantumul?) La jucători, antrenori, da, dar la staff-ul Federației nu. (n.r. era 50% din cea mai mare primă de jucător?) Nu… mulțumesc! (n.r. președintele a luat atât?) Nu mai știu. Știu că atunci toată premierea oamenilor din Federație, care sunt 150, a fost 7% din cât s-a primit de la UEFA, adică 8 milioane de euro.

Deci, a fost 7% suma oferită tuturor angajaților FRF. Acum cred că se primesc în jur de 10 (n.r. milioane de euro pentru calificare), probabil că același algoritm va fi. La jucători s-a păstrat același, din câte știu eu, la antrenori, la fel.

Ultimii, cu voia dumneavoastră, pe listă vor fi angajații federației, dar nu mai mult de 7-8% cred, că așa a fost și data trecută.

– Andrei Vochin, consilier FRF, potrivit Orange Sport

Cine sunt jucătorii României care ar urma să încaseze cei mai mulți bani

Fotbaliștii echipei naționale a României urmează să împartă cele 4 milioane de euro primite de la UEFA, via FRF, în funcție de numărul minutelor pe care le-au bifat în aceste preliminarii.

Cei care stau cel mai bine la acest capitol sunt fundașii centrali Andrei Burcă (693 de minute) și Radu Drăgușin (675 de minute) – cel de-al doilea fiind la egalitate cu Nicolae Stanciu.

Prima de calificare, în cazul celor trei, ar putea să depășească, astfel, suma de 150.000 de euro de jucător.

Publicat: 16 11. 2023, 14:35
Actualizat: 16 11. 2023, 14:38