Steaua, nemulțumită că va pierde fotbaliștii în ultima săptămână de pregătire. Burleanu: „Ne vom înțelege cu ei să lase jucătorii la națională”

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, că federația va ajunge în cele din urmă la un acord cu FC Steaua în ceea ce privește jucătorii convocați pentru stagiul de pregătire din Turcia, unde o selecționată divizionară va susține trei partide amicale.

Oficialii campioanei sunt nemulțumiți că jucătorii care vor fi convocați la echipa națională vor rata ultima săptămână de pregătire alături de gruparea „roș-albastră”.

„În ultimele zile am discutat de mai multe ori cu domnul Argăseală, și eu, dar și domnul Iordănescu. Eu cred că ne vom înțelege în ceea ce privește cei șapte-opt jucători care în momentul de față figurează pe lista domnului Iordănescu pentru a lua parte la meciurile echipei naționale. Urmează ca detaliile acestea, câți dintre ei, la ce meciuri, să fie luate de cei doi antrenori, Iordănescu și Gâlcă”, a spus Burleanu.

Răzvan Burleanu a afirmat că la meciurile cu Bulgaria (7 februarie), Sioni Bolnisi (Georgia, 10 februarie) și Moldova (14 februarie), vor fi folosiți numai jucători din campionatul intern, deoarece meciurile nu figurează în calendarul FIFA. „Vom folosi doar jucători din campionatul intern, pentru că nu este o perioadă FIFA și în urmare posibilitățile sunt destul de limitate, chiar dacă în lotul Bulgariei vor fi jucători și din alte campionate”, a completat Burleanu.

Oficialul FRF a precizat că atacantul formației Cordoba, Florin Andone, se află deja în vederile selecționerului Anghel Iordănescu: „Orice jucător român care evoluează, fie în țară, fie în afara țării, se poate califica pentru a fi selecționat la prima reprezentativă. Ceea ce vă pot spune, este că el se află în analiza tehnică a staff-ului echipei naționale”, a completat Burleanu.

La rândul său, managerul general al CSU Craiova, Felix Grigore, a precizat că toți jucătorii formației oltene care vor fi convocați la echipa națională vor merge. „Vom da jucători la echipa națională. Avem trei jucători convocați, îi vom duce la ora stabilită și sperăm ca antrenorii să fie mulțumiți de ei și să fie convocați și la următoarele acțiuni”, a explicat Grigore.

Mediafax

Publicat: 27 01. 2015, 16:39
Actualizat: 27 01. 2015, 16:41