Start fals! Naționala lui Rădoi n-a mai arătat ca cea din vară și a pierdut în Danemarca, cu 1-2. Florinel Coman merită la echipa mare, chiar dacă a ratat un penalty în prelungiri

De-a lungul istoriei, naționalele de juniori ori tineret au mai reușit performanțe miraculoase, așa cum a fost cea obținută de echipa lui Rădoi în vară. Am mai fost la Olimpiadă în 1963, iar Gabor a fost magnific la Mondialul de juniori din 1981. Aceste perfromanțe n-au avut însă continuitate. Ele au fost cazuri izolate într-o istorie care s-a remarcat mai mult prin nereușite, la acest nivel al tinereții. Reprezentativa lui Rădoi și-a propus să se ridice împotriva istoriei și să repete calificarea la Euro. O altă generație de aur a tineretului era dorința tuturor și chiar dacă în echipă au rămas doar câțiva dintre oamenii din Italia așteptările erau mari. Ne consideram favoriți, pentru că noi eram cei care băteau Anglia și remiza cu Franța în vară.

Coman s-a bătut de unul singur

Totuși, noua generație a lui Rădoi a arătat din start că nu are strălucirea, valoarea și coeziunea vechii generații. Am început groaznic în Danemarca. Un puști pe care Bologna a plătit 6 milioane de euro, Olsen, a ridiculizat apărarea noastră și a marcat în minutul 3. Apoi, danezii ne-au supus unei presiuni din care poți să ieși doar cu noroc. Am avut noroc, la intervenția lui Aioani (14), la bara danezilor (16). Danezii aveau gol și ocazii mari până ca noi să ajungem prima dată periculos în fața porții. Petre a tras peste, după 20 de minute. Apoi a început să se vadă Florinel Coman, cel mai bun din jucătorii lui Rădoi și singurul care ar fi avut ce să caute la naționala mare. El a trimis primul pe poartă (24 și 25), dar apoi danezii au avut încă o ocazie colosală, la mingea scoasă din fața porții goale de Dima (28). Coman se lupta singur cu danezii. Olaru și Dragomir erau absenți, Băluță invizibil, iar Drăguș și Petre ineficienți. Cum nici Dima sau Boboc nu aduceau siguranță în apărare era greu ca România, cu atâtea „mâini moarte”, să reușească ceva important. Coman a mai avut două șanse de gol, din lovitură liberă, dar portarul danez i-a stricat planurile (36, 42).

Coman, gol super, penalty slab

Repriza a doua a început însă tot cu Danemarca în atac. Aioani l-a blocat pe periculosul Olsen (53), pentru ca apoi să nu mai poată face nimic, în fața celui mai bun jucător al meciului, care a realizat dubla după gafele lui Rațiu și Dima (55). Rădoi a profitat de noua regulă și a făcut 5 schimbări, semn că n-a nimerit echipa. Danezii au mai avut o bară (65) și încă o ocazie bună (69), pentru ca apoi Florinel Coman să primească ce a meritat. A marcat superb, de la 30 de metri, amintind de partida cu Anglia (80). Era 2-1 și speram, iar insistența noilor intrați a adus ceva nesperat. Ganea a fost faultat în careu și am avut penalty în minutul 90+2. Coman trebuia să fie eroul din Danemarca, dar portarul Christensen s-a opus și ne-a stricat seara. Tineretul debutează cu înfrângere și arată că nu mai trebuie comparată cu generația din vară, iar Coman și portarul Aioani sunt cam singurii care dau speranțe.

 

Publicat: 10 09. 2019, 21:33
Actualizat: 11 09. 2019, 10:47