Spaniolii, impresionați de Andrei Rațiu la debutul sub tricolor. „Cosmin Contra al viitorului”

Spaniolii, impresionați de Andrei Rațiu la primul meci în naționala de seniori a României, joi, la Reykjavik, în victoria 2-0, din preliminariile Cupei Mondiale din Qatar 2022.

Fundașul dreapta legitimat la Huesca, în liga secundă din Spania, a făcut un meci solid contra nordicilor, iar jurnaliștii de la AS l-au comparat cu fostul mare fundaș dreapta ale echipei naționale, Cosmin Contra.

În plus, ibericii l-au numit pe Andrei Rațiu drept „cheia victoriei” echipei României în meciul cu Islanda, chiar dacă golurile au fost marcate de către Dennis Man și Nicolae Stanciu.

Andrei Rațiu, comparat de spanioli cu Cosmin Contra

Andrei Rațiu a fost titular, în premieră, în echipa de seniori a României și s-a achitat foarte bine de sarcini. Poate chiar neașteptat de bine. Nu s-a văzut foarte mult pe faza ofensivă, însă a alergat foarte mult și s-a ținut „scai” de mijlocașii laterali al nordicilor.

„Jucătorul lui Huesca a debutat ca titular în echipa României. Fotbalistul crescut în provincia Teruel a fost cheia victoriei românilor împotriva Islandei”, au notat cei de la AS.com.

Andrei Rațiu a făcut parte și din lotul olimpic al României, de la Tokyo, dar și la echipa U21 a României. Până să ajungă la Huesca, fundașul dreapta a mai evoluat pentru Villarreal și ADO Den Haag. În această vară, Villarreal l-a cedat definitiv, gratis, la SD Huesca, formație care a evoluat în La Liga, sezonul trecut.

Am crezut că voi fi mai emoționat, dar, din păcate pentru ei, n-a fost așa și am făcut un meci bun. Am aflat înainte de meci, nu credeam că voi fi titular din primul meci, dar m-am simțit bine. Mă înțeleg cel mai bine cu jucătorii de la tineret.

De la șapte ani am plecat în Spania, am venit în România doar la națională. Mai vorbesc în română, acum mai mult că am vorbit și la Tokyo. E mai greu în română. Formulez în gând înainte, ca să zic bine. E foarte mare dorința de a ajunge la Mondial. Nu știu dacă va fi mai greu în Macedonia, dar sigur își vor dori să câștige, mai ales că au făcut egal acum (n.r. cu Armenia)”, a declarat Andrei Rațiu, imediat după meci, la ProTV.

Publicat: 03 09. 2021, 18:03