Propunere pentru Mirel Rădoi, înainte de ultimele două meciuri din preliminariile CM 2022: „Eu i l-aș recomanda! Poate fi oricând o soluție”

Bucurie a fotbalistilor craioveni dupa un gol marcat cu Valerica Marius Gaman, Antoni Valeri Ivanov, Ionut Daniel Vina si Elvir Koljic in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Universitatea Craiova, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata 28 august 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Sorin Cârțu, președintele clubului Universitatea Craiova, i-a făcut o propunere selecționerului Mirel Rădoi, după meciul cu Chindia Târgoviște.

Chindia Târgoviște și Universitatea Craiova s-au întâlnit vineri seară, în cadrul etapei cu numărul 13 din Liga 1, iar oltenii au învins la limită, scor 1-0, datorită golului înscris de către Andrei Ivan, în minutul 73.

După această partidă, Sorin Cârțu a lăudat cuplul de fundași centrali utilizat de către antrenorul Laurențiu Reghecampf: Valerică Găman – Vladimir Screciu.

Sorin Cârțu i-l propune pe Valerică Găman lui Mirel Rădoi, la echipa națională

În acest context, Sorin Cârțu i-a propus lui Mirel Rădoi să îl convoace pe Valerică Găman (32 de ani) la prima reprezentativă pentru ultimele două meciuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2022, cu Islanda, pe teren propriu, pe 11 noiembrie, de la ora 21:45, și cu Liechtenstein, în deplasare, pe 14 noiembrie, de la ora 19:00.

„Ivan a jucat bine în ultimul timp. Și la meciul cu Clinceni a fost decisiv. E într-o formă decisivă. Asta trebuie să facă un atacant, pirueta, cum a întors mingea. Nu stai să pregătești execuția. Dai cu ce găsești mai repede pentru a surprinde adversarul. De doi ani pregătim victoria asta cu Chindia. Nu i-am bătut deloc în campionat. Acum a fost vremea noastră.

Am început să avem și noi o organizare a jocului la nivelul jucătorilor. E meritul antrenorului normal, deciziile sunt doar ale lui. La ora asta, cuplul Găman și Screciu dă siguranță. Au puține greșeli, se completează foarte bine. Viteza lui Screciu, ardoarea și combativitatea lui, cu experiența lui Găman. Eu i l-aș recomanda lui Mirel, pentru națională, pe Găman. Nu știu, face ce crede, dar Găman poate fi oricând o soluție”, a spus Sorin Cârțu, la Digi Sport.

  • 11 meciuri a jucat Valerică Găman pentru Universitatea Craiova, în actuala ediție a Ligii 1.
  • 650 de mii de euro este cota de piață a lui Valerică Găman, potrivit Transfermarkt.

Mirel Rădoi a anunțat convocările preliminare pentru partidele cu Islanda și Liechtenstein

PORTAR: Florin Niță (Sparta Praga-Cehia, 11/0)

FUNDAȘI: Vlad Chiricheș (Sassuolo-Italia, 68/0), Cristian Ganea (Aris Salonic-Grecia, 8/0), Vasile Mogoș (Crotone-Italia, 4/0), Ionuț Nedelcearu (Crotone-Italia, 19/2), Andrei Rațiu (Huesca-Spania, 4/0), Adrian Rus (Fehérvár-Ungaria, 9/0), Alexandru Pașcanu (Ponferradina-Spania, 0/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K.-Turcia, 27/1)

MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldău (Galatasaray-Turcia, 18/2), Olimpiu Moruțan (Galatasaray-Turcia, 1/0), Ianis Hagi (Rangers-Scoția, 22/2), Dennis Man (Parma-Italia, 12/2), Valentin Mihăilă (Parma-Italia, 5/1), Răzvan Marin (Cagliari-Italia, 35/2), Marius Marin (Pisa-Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K.-Turcia, 49/6), Alexandru Mitriță (PAOK-Grecia, 16/3), Dragoș Nedelcu (Fortuna Düsseldorf-Germania, 5/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga-Cehia, 52/11)

ATACANT: George Pușcaș (Reading-Anglia, 24/8)

Publicat: 23 10. 2021, 11:40
Actualizat: 23 10. 2021, 11:41