Și în vârf e Euro!** Naționala U19 s-a pregătit pentru CE pe stâncile din Cheile Dobrogei

Puștii antrenați de Lucian Burchel au lăsat mingile în saci
pentru o zi și s-au pregătit pentru meciurile cu Cehia sau Irlanda
escaladând pereții munților și întrecându-se la tir cu arcul în
ultimele zile de cantonament.

Cheile Dobrogei seamănă cu o grădină părăsită. Una frumoasă, care
te atrage imediat. Liniște, prea multă liniște, și nici picior de
om. Asta până când apare autocarul albastru brăzdat pe ambele părți
cu tricolorul României. „Hai să vedem ce avem de făcut azi”, se
aude vocea antrenorului Burchel, în timp ce băieții săi, îmbrăcați
în tricourile albe de prezentare, coboară adormiți din mașină.
„Ne-am gândit să-i scoatem pe jucători din ritmul obișnuit. Fotbal,
fotbal și iar fotbal. E bine să mai schimbe un pic activitățile”,
explică acesta rolul team-buildingului.

Vipere în
loc de mingi
Oamenii de la Active Training, gazdele puștilor, sunt deja
pregătiți. Sacii plini de căști de protecție stau aruncați pe jos
lângă niște fișe pe care jucătorii naționalei le primesc imediat:
„Aici aveți programul. După ce îl citiți, să veniți lângă mine
pentru un scurt instructaj”, spune Șerban, șeful tricourilor
albastre de la Active. Băieții citesc cu atenție, apoi se strâng în
jurul instructorului: „Ne vom împărți în două grupe. Una va merge
la escaladă, iar cealaltă va învăța să tragă cu arcul. Apoi, avem
traseu de orientare cu busola. Cinci kilometri de mers și vă rog să
nu vă speriați dacă vedeți vipere”. Copiii fac imediat ochii mari:
„Viperee?!?!”. Antrenorul Burchel și instructorul Ștefan încearcă
să-i liniștească, explicându-le că șerpii nu reprezintă un pericol
atât timp cât jucătorii nu îi vor provoca. „Și, până la urmă, dacă
vedem vreo viperă șutăm în ea, că doar d-aia suntem fotbaliști”, se
amuză, în final, tricolorii mici.

„Nu e
greu, dar îmi tremură picioarele”
Băieții naționalei descoperă că șosetele albe pe care le au toți îi
protejează de vipere și trec rapid la ateliere: „Nu știm exact de
ce, dar albul derutează viperele”, explică cei de la Active.
Așadar, două grupe: unii la escaladă, ceilalți la arcuri. Pentru
alpiniști urmează iar instructaj și, mai dificil, echiparea. „Hai,
cine vrea să fie primul”, întreabă Spike, un alt bărbat în tricou
albastru. Liniște printre jucători, nimeni nu îndrăznește să atace
peretele înalt cât un bloc de trei etaje. „Hai că mă duc eu”, își
ia inima-n dinți Alex Giurgiu. Trei puncte de sprijin, pași mici și
colaborare perfectă pentru un începător cu ceilalți doi băieți care
îi filetează coarda. Coboară fără probleme și împărtășește
experiența următorilor pe listă: „Frate, nu e greu, dar îmi tremură
picioarele de nu mai știu de mine”.

Cu busola
spre focul de tabără
La arc lucrurile sunt mai simple pentru juniorii României. Puștii
învață repede cum trebuie să tragă și, spre deosebire de restul
colegilor de la alpinism, au și pulsul normal. „Trebuia să aducem
și pulsometrele”, glumește Burchel uitându-se la olteanul Gugu cum
se chinuie să treacă de cel mai greu punct al traseului. Pentru
jucători, ziua nu s-a încheiat aici, ci abia spre seară, în fața
unui foc de tabără, după kilometri de mers pe jos și de lucru la
atelierele pregătite special pentru cei care ne vor reprezenta în
iulie la Europene.

Am vrut să creștem prin acest team-building coeziunea din
cadrul grupului într-un timp cât mai scurt. Cred că ziua asta îi va
ajuta și în viața personală, nu doar pe teren
Lucian Burchel, antrenor România U19

Exercițiile au fost de intensitate medie, pentru că am avut un grup
de sportivi, adică oameni cu o bună condiție fizică
Șerban Ionescu, Active Training

De regulă, la noi apelează mai mult companiile. Nu am mai avut
până acum un grup de sportivi
Șerban Ionescu, Active Training