Și Contra propune un număr 10 la națională:** „Zicu trebuie să fie decarul”

Tehnicianul echipei FC Timișoara, Cosmin Contra, a declarat,
sâmbătă, după victoria din meciul cu Rapid, scor 2-1, că formația
sa a meritat victoria și l-a lăudat pe Ianis Zicu, despre care a
spus că trebuie să fie numărul 10 la națională.

„Trebuie să recunosc că sunt bucuros. Este o victorie
muncită, un început mai prost, primele 25 de minute Rapid ne-a
dominat, cu noroc am egalat destul de repede. În repriza a doua am
avut mai multă posesie, mai multe ocazii și îmi felicit toți
jucătorii. Felicit și Rapidul, o echipă foarte bună. Avem 20-25 de
minute în care nu reușim să intrăm înjoc, ne încălzim mai greu, ca
un motor Diesel. Avem două săptămâni liniștite, după care sper să
continuăm la același nivel. Am avut inspirația să-l trec pe Zicu pe
stânga, am mai avut ocazia lui Axente singur cu portarul. Ianis
este numărul 10 pentru echipa națională. A fost găsit numărul 10. E
un jucător care face diferența, poate să câștige meciul de unul
singur. Mă bucur pentru convocarea lui. Fără ajutorul coechiierilor
nu ar fi ajuns aici și sper să nu i se urce la cap”
, a
menționat Contra.

Contra a precizat că a intrat pe teren pentru că Scutaru acuza
dureri la inghinali încă de la pauză.

Pentru Cosmin Contra a fost primul derbi câștigat din postura de
antrenor. „Îmi doresc să sărbătoresc vicotria pentru că e
primul derbi câștigat de mine din postura de antrenor. Vreau să
dedic victoria familiei mele, care e la Madrid și e alături de mine
și nu îmi e ușor. Cu domnul Iancu nu vorbesc înainte de meciuri
pentur ca lumea să nu creadă că mă influențează în vreun
fel”
, a precizat Contra.

FC Timișoara a învins, sâmbătă seară, cu scorul de 2-1, formația
Rapid, în etapa a X-a a Ligii I și rămâne singura echipă neînvinsă
în campionat, apropiindu-se la două puncte de liderul Oțelul
Galați.

Sursa.
MEDIAFAX

Publicat: 02 10. 2010, 23:56
Actualizat: 03 10. 2010, 00:59