Selecționerul Bosniei, surprins că România a retrogradat în Liga C, deși „tricolorii” au fost cei mai slabi din grupă

Ivaylo Petev reactioneaza alaturi de Sead Kolasinac in meciul de fotbal dintre Romania si Bosnia Hertegovina, contand pentru Liga Natiunilor, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, luni 26 septembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Echipa națională a României s-a impus cu scorul de 4-1 în fața Bosniei, dar selecționata lui Edi Iordănescu a retrogradat în Liga C după ce a încheiat grupa pe ultima poziție.

La finalul meciului de pe stadionul „Rapid Giulești”, Ivaylo Petev (47 de ani), selecționerul echipei naționale a Bosniei, a vorbit despre situația naționalei României.

Selecționerul bulgar al Bosniei se declară surprins de faptul că echipa națională a României a retrogradat în Liga C și a explicat de ce.

Selecționerul Bosniei, surprins că România a retrogradat în Liga C

Bulgarul susține că „tricolorii” au fost mai buni la partida din Giulești, însă a menționat și că a ales să menajeze mai mulți titulari, iar golurile au fost primite de Bosnia în urma unor greșeli individuale.

„România trebuia să câştige neapărat azi şi la dueluri a fost mult mai bună ca noi. Jucătorii români sunt însă foarte buni. Pentru mine e o surpriză că România a retrogradat în Liga C”, a spus Ivaylo Petev, selecționerul bulgar al Bosniei, la finalul meciului din Giulești pierdut cu 4-1.

„Având în vedere locul ocupat în clasament, azi am decis să dăm şansa şi unor jucători noi să joace. Doi dintre ei au fost chiar debutanţi. Nu pot să fiu mulţumit de dorinţa arătată de ei în teren, dar cred că prea uşor am primit azi patru goluri. Au fost greşeli individuale, dar rezultatul e prea dur pentru ce am arătat azi. O să analizăm unde am greşit. În fotbal se şi greşeşte, chiar şi jucătorii care valorează 100 de milioane de euro greşesc. Aşa că trebuie să îi înţelegem pe cei care au greşit în această seară”, a explicat Ivaylo Petev.

Publicat: 27 09. 2022, 09:17
Actualizat: 27 09. 2022, 09:18