Schimbarea care l-a lăsat mască pe Dumitru Dragomir în Israel – România 1-2: „Am înlemnit! Am zis că e o greșeală”

Dumitru Dragomir, fostul șef LPF, a dezvăluit schimbarea care l-a uimit în meciul decisiv dintre Israel și România.

Schimbarea care l-a lăsat mască pe Dumitru Dragomir în Israel – România 1-2: „Am înlemnit! Am zis că e o greșeală”

România a învins-o pe Israel, scor 2-1, în penultima etapă a preliminariilor de calificare și a reușit să își asigure locul la Campionatul European din Germania. Dumitru Dragomir a mărturisit că a înlemnit cu totul când a văzut că Edi Iordănescu, selecționerul tricolorilor, l-a scos din teren pe Vladimir Screciu.

„Am fost de acord cu echipa făcută de el, dar cu o chestie nu l-am prea înțeles. În momentul în care l-a scos pe Screciu am înlemnit. Screciu e foarte bun în fața fundașilor. Și Bancu e foarte bun, e de Champions League.

Când l-a scos pe Screciu m-a trecut un fior. Am zis că a făcut o greșeală, pentru că nu știm să jucăm, fără el acolo. Dar a fost bine, pentru că cedaseră israelienii din punct de vedere fizic”, a spus Dumitru Dragomir pentru Fanatik.

Cum a sărbătorit Dumitru Dragomir calificarea României la Campionatul European

Pentru a sărbători calificarea la EURO cum se cuvine, Fostul șef LPF a mărturisit că a băut un păhărel mic de afinată la miezul nopții.

„Am sărbătorit acasă. Am băut un păhărel mic de afinată la 12 noaptea în cinstea calificării. M-am gândit că va juca cu pressing avansat, Pușcaș are capacitate de efort și a făcut bine. Am vorbit în permanență cu fiu-miu și am făcut pariu că bate. Acum îl încasez. Trebuie să dea o masă la prânz acuma pentru că i-am spus că batem când ăia conduceau cu 1-0. Întrebă-l. Jur.

Mi-a plăcut ideea tactică a lui Edi Iordănescu. Adică pressing în jumătatea lor de teren, a băgat jucători cu capacitate de efort mare. N-a mai mers pe jucători tehnici și pe floricele, ci pe jucători care pot alerga. Drăguș ăsta are trei plămâni”, a mai declarat Dragomir.

Publicat: 19 11. 2023, 17:10