Scenariul negru de care se teme Edi Iordănescu în preliminariile CE 2024: „Ar fi o catastrofă!”

Edi Iordănescu a dezvăluit care este marea lui temere în drumul României spre CE 2024.

Scenariul negru de care se teme Edi Iordănescu în preliminariile CE 2024: „Ar fi o catastrofă!”

Selecționerul Edi Iordănescu a debutat cu dreptul în campania de calificare la CE 2024, România reușind să câștige meciul din Andorra cu 2-0. Dennis Man și Denis Alibec sunt jucătorii care au marcat pentru „tricolori”, care acum se pregătesc pentru al doilea meci oficial din 2023, cu Belarus (marți, 21:45, pe Arena Națională).

Partida din Andorra nu le-a creat mari emoții sportive fotbaliștilor noștri, dar selecționerul este speriat că evenimentele petrecute în tribune ar putea să ne afecteze. În minutul 11, în sectorul rezervat ultrașilor români a izbucnit un conflict care a fost stins abia după intervenția forțelor de ordine. La finalul partidei, peluza care i-a încurajat pe „tricolori” a scandal lozinci xenofobe, astfel că este posibil să ne trezim cu stadionul suspendat pentru unul sau mai multe meciuri.

Edi Iordănescu este de părere că lipsa fanilor de la meciurile de pe teren propriu le-ar putea turna plumb în ghete elevilor săi.

„Ar fi o catastrofă (n.r. ca România să joace fără spectatori partidele din septembrie) pentru că avem nevoie de suporteri și doar împreună putem crește”, a declarat Edi Iordănescu, potrivit Digi Sport.

Adrian Porumboiu, reacție dură după incidentele petrecute în peluza „tricoloră” la Andorra – România: „Are tulburări de comportament”

Meciul dintre Andorra și România a fost marcat de conflictul izbucnit în primele minute în galeria „tricolorilor”, pe care Adrian Porumboiu l-a analizat. Fostul finanțator de la FC Vaslui l-a remarcat în primul rând pe cel poreclit „Gogoașă”, liderul Peluzei Sud 1997 – care o susține pe FC U Craiova.

Adrian Porumboiu este de părere că fanul respectiv ar trebui supus unor investigații psihologice, deoarece nu este pentru prima dată când manifestă un comportament agresiv.

„Cine, Doamne iartă-mă, o mai fi și «Gogoașă» ăla… Doamne, Dumnezeule! Toți tâmpiții… Bine, mă, ai făcut la Craiova, ai făcut la Sfântu Gheorghe… Dar, când vezi că ai asemenea indivizi, le dai interdicție să mai intre. Te mai fac de râs și în fața atâtor spectatori.

Nu știu de la ce se băteau, că de la fotbal nu. Oamenii se bat de la bani, de la femei. Nu erau nici bani, nici femei. Gogoașă are tulburări de comportament, care trebuie să fie în atenția psihologilor. N-am mai fi noi, dacă nu ne-am da în spectacol”, a declarat fostul arbitru FIFA Adrian Porumboiu, potrivit as.ro.

Publicat: 27 03. 2023, 14:18
Actualizat: 27 03. 2023, 14:43