Scandal la naționala Albaniei înainte de Euro 2016: un jucător musulman a refuzat să facă reclamă la alcool. Reacția amuzantă a sponsorului

Incident neobișnuit la naționala Albaniei cu puțin timp înainte de începerea Euro 2016. Fundașul central Mergim Mavraj (29 de ani), titular în ultimele două amicale cu Qatar (3-1) și Ucraina (1-3) a refuzat să poarte echipamentul de prezentare al naționalei pe care este inscripționat numele sponsorului „Birra Peja”, o companie producătoare de bere din Kosovo.

Deși este născut în Germania, la Hanau, și a trăit toată viața în Occident, Mavraj a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în albaneză în care scria: „Este haram (n.red. – interzis potrivit legii islamice) să fac reclama asta”.

Potrivit legilor alimentare islamice, este interzis consumul de carne de porc, de sânge, de carne de animale care nu au fost omorâte de om sau care au murit strangulate sau bătute, de intoxicanți și de băuturi alcoolice. Interdicția se ridică doar în situații extreme, atunci când persoana este în pericol de a muri de foame sau de sete.

Reacția publică a lui Mavraj a produs un șoc la federația albaneză care are contract cu Birra Peja. În imaginile surprinse în cantonamentul Albaniei, fotbalistul apare cu tricouri de pe care lipsește numele sponsorului. Reprezentanții companiei au refuzat să comenteze, precizând că este vorba despre o problemă între „federație și jucător”.


Mergem Mavraj și poza sa de profil de pe contul de Facebook.

 

Totuși, la câteva zile după mesajul lui Mavraj, Birra Peja a venit cu o campanie de imagine care stârnește zâmbete. Pe panourile publicitare din Kosovo a apărut o reclamă la o bere fără alcool, alături de mesajul „Special pentru tine, Migratorule!”, alături de un smiley-face.  

În limba albaneză, Mergim, numele fotbalistului, se traduce prin „migrator”.

Publicat: 06 06. 2016, 09:09
Actualizat: 06 06. 2016, 09:10