Sandu:”E bine că Pițurcă ne-a anunțat din timp că pleacă”

După ce Victor Pițurcă a anunțat într-un interviu în exclusivitate pentru Prosport că se va retrage de la cârma naționalei de fotbal a României după Campionatul Mondial din 2010, președintele Federației Române de Fotbal a spus că nu îl va împiedica pe selecționer să facă acest pas, dar este mulțumit că a fost avertizat din timp, pentru a putea căuta noul antrenor al naționalei.

" Nu știu nimic despre plecarea lui Pițurcă. Această problemă a negocierilor le-a purtat cu Lupescu. Pițurcă are contract până în 2010 cu un obiectiv fixat pe care trebuie să îl realizeze. Nu știu dacă se poate încheia înainte de termen, asta depinde de el, de cum pregătește echipa, de rezultatul meciurilor", a spus "Nașul" pentru Sport.ro

Sandu a mai adăugat: "Asta e. E opțiunea lui, e un contrat până în 2010. Să sperăm că va obține obiectivul pe care îl are fixat și e foarte bine că a anunțat, pentru că e bine, din timp, să poți să pregătești deja soluții și să poți discuți cu cei care vizați. Nu mă surprinde și nu a vorbit cu mine. Nu știu dacă l-a anunțat pe Ionuț Lupescu, cu care are o colaborare directă. În sfârșit, a anunțat și cu asta basta. Nu e niciun fel de problemă. Presa o să vină și o să spună «îl vrem pe ăla, îl vrem pe ăla», numai că noi ne vom decide”.

 

 

 

Publicat: 15 08. 2008, 15:53
Actualizat: 16 08. 2008, 09:41