România U20 caută selecționer: Daniel Pancu, marele favorit să preia banca naționalei. Ce antrenori mai au pe listă Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță | SPECIAL

România U20 a rămas fără selecționer după despărțirea de Bogdan Lobonț, produsă la jumătatea lunii iulie, iar conducerea FRF îi caută înlocuitor în aceste zile. Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au conturat deja profilul celui care va sta pe banca reprezentativei înființată la sfârșitul anului 2020, asftfel că până la finele lui august un anunț în această privință va fi făcut oficial.

Naționala creată din dorința de a le oferi jucătorilor români de sub 20 de ani posibilitatea de a evolua mai mult în meciuri oficiale are un parcurs dezastruos până acum. Chiar dacă a învins reprezentativele Cehiei, Poloniei (în amical) și Portugaliei, România U20 are un golaveraj alarmant.

A încasat nu mai puțin de 27 de goluri în 8 partide, iar cea mai mare diferență de scor a fost înregristrată în duelul pierdut cu Italia, din deplasare, scor final 7-0.

Daniel Pancu, favorit să devină noul selecționer al României U20

Fără perspective certe la orizont, oficialii Federației Române de Fotbal au în plan să instaleze pe banca naționalei „experiment” un antrenor tânăr, care rezistă la presiunea rezultatelor și îi place să lucreze cu jucătorii ce abia și-au încheiat junioratul.

Daniel Pancu este marele favorit să preia postul de selecționer, lăsat liber de „Lobby”. Tehnicianul de 44 de ani este în prezent antrenor-coordonator la academia celor de la FC Voluntari, însă așteaptă cu nerăbdare o nouă provocare în cariera sa. Ultima dată a activat ca principal la Poli Iași, formație ce a retrogradat în eșalonul secund în 2021.

Pe listă posibililor înlocuitori s-ar mai afla Adrian Iencsi, Ionuț Badea și Gabriel Manu.

România U20 are un golaveraj dezastruos de la înființare și până în prezent. Daniel Pancu ar putea deveni selecționer după plecarea lui Bogdan Lobonț. Sursă foto: SportPictures.

Adrian Iencsi (47 de ani) – are un discurs mai tot timpul îndreptat către jucătorii tineri și este adeptul creșterii de fotbaliști, mai puțin al transferurilor. De la despărțirea de Rapid, din octombrie 2020, atunci când giuleștenii se aflau în Liga 2, nu și-a mai găsit angajament, astfel că naționala U20 are putea fi un pas înainte la acest moment.

Ionuț Badea (46 de ani) – s-a despărțit de UTA Arad la finalul sezonului trecut și are o relație foarte bună cu conducerea federației. A fost asistentul lui Cristoph Daum și are eticheta antrenorului care studiază și pregătește în detaliu orice partidă.

Gabriel Manu (40 de ani) – a fost secundul lui Laurențiu Reghecampf în Emiratele Arabe Unite, la Al Wahda și Al-Wasl. A pregătit-o pe Metaloglobus în stagiunea anterioară și vrea să-și continue cariera ca antrenor principal.

„Noi suferim la pregătirea fizică, la intensitate și ritm. Am avut înfrângeri la scor pentru că am suferit din punctul de vedere al intensității, nu suntem obișnuiți. Două meciuri, unul după altul, nu putem duce, pentru că nu avem combustibil suficient.

Jucători de calitate avem. Dar e ca și cum ai pune pe o mașină de lux un motor mic. Aici se face diferența. Anglia, Italia, Germania, aveau două-trei viteze peste noi. Majoritatea jucătorilor au venit din Liga 2 și Liga 3”, explica Bogdan Lobont rezultatele înregistrate de România U20, după ce i-a expirat contractul cu federația.

Publicat: 04 08. 2022, 10:32
Actualizat: 04 08. 2022, 10:39