România U19 – Franța U19 1-2. „Tricolorii mici”, fără victorie în Grupa A de la EURO 2022! Urmează finala cu Slovacia U19

Meciul dintre România U19 și Franța U19 din Grupa A de la EURO 2022 s-a terminat cu victoria francezilor, scor 1-2.

„Tricolorii” se află pe locul 3 în clasamentul Grupei A, la șase în spatele Franței U19 și Italiei U19, dar peste Slovacia deoarece au un golaveraj mai bun. Pentru România U19 urmează finala pentru un loc la barajul pentru CM cu Slovacia. Meciul este programat vineri, 24 iunie, ora 18.30.


Min. 90+5. Final de meci.

Min. 90. Dănuleasa a fost la un pas de egalare, dar portarul francez reușește să trimită balonul în corner cu greutate.

Min. 85. GOL ANULAT! Rareș Ilie a înscris după o combinație cu Chirițoiu, dar reușita fotbalistului  Rapidului a fost anulată pentru poziție de offside.

Min. 82. GOOOL ROMÂNIA U19. Coubiș reușește să reducă din diferență cu o execuție spectaculoasă, din colțul careului, cu exteriorul, dintr-un unghi închis. Mingea lovește bara laterală și intră în plasă, iar portarul francez n-a avut nicio șansă.

Min. 73. Bodișteanu intră în locul lui Doru Andrei.

Min. 60.  Eduard Radaslăvescu, intrat în partea a doua, pătrunde în stânga și trage din marginea careului la colțul lung, puțin peste poartă.

Min. 55. Doru Andrei a fost aproape să reducă din diferență, dar La-Tutala reușește să intervină.

Min. 54. Ciuciulete vede cartonașul galben.

Min. 53. Nicolas Popescu, Pantea și Andronache au ieșit, Pîrvulescu, Radaslăvescu și Chirițoiu au intrat.

Min. 45. A început repriza a doua.

Gică Popescu împreună cu soția la meciul România U19 – Franța U19. Captură foto: TVR 1

Min. 45. Pauză.

Min. 43. Rareș Ilie este atacat de un adversar în careul advers, cade și cere penalty, dar arbitrul lasă jocul să continue.

Min. 41. Toure ajunge în poziție de finalizare, dar Popa reușește să rețină balonul.

Min. 31. Pantea își încearcă norocul la poarta francezilor, dar fără reușită.

Min. 25. Sîrbu iese accidentat și este înlocuit de Ciuciuclete.

Min. 20. GOOOL FRANȚA U19. Adeline majorează avantajul! Francezul primește o centrare în centrul careului și înscrie fără emoții.

Min. 12. GOOOL FRANȚA U19. Tchaouna înscrie după o fază superbă a selecționatei Franței. Fotbalistul lui Stade Rennais primește perfect în fața porții și îl învinge fără emoții pe Popa.

Min. 3. Ba șutează puternic de la 20 de metri, dar  mingea trece peste poarta României.

Min. 1. A început meciul!


UPDATE. Echipele de start

România U19: R. Popa – Coubiș, Gergely, Dănuleasa, Pantea – Pandele, Sîrbu – D. Andrei, N. Popescu, R. Ilie – L. Andronache
Rezerve: Borbei – Pîrbulescu, Radaslavescu, Chirițoiu, Bodișteanu, Radu, Tănasă, Sali, Ciuciulete
Selecționer: Adrian Văsîi

Franța U19: Lo-Tutala – Zoukrou, Doukoure, Toure, Semedo Varela – Ba, Adeline, Da Silva – Virginius, Bonny, Tchaouna
Rezerve: Lienard – Hadjam, Bondo, Ben Seghir, Cisse, Arconte, Diouf, Pereira, Camara
Selecționer: Landry Chauvin

Arbitru: Matthew De Gabriele (Malta) / Asistenți: Luke Portelli (Malta) și Pedro Martins (Portugalia)
Stadion: DAC Arena, Dunajska Streda (Slovacia)


Echipa națională a României U19 va juca al doilea meci din Grupa A de la EURO 2022, cu reprezentativa similară a Franței, iar partida este transmisă la TV pe TVR.

Elevii lui Adrian Văsîi au debutat cu stângul la Campionatul European U19, după ce în primul meci au fost învinși de Italia, scor 1-2.

România U19 – Franța U19 Live Video Online în Grupa A de la EURO 2022

În primul meci din Grupa A de la EURO 2022, selecționata U19 din Hexagon a făcut spectacol cu reprezentativa Slovaciei, scor 5-0, astfel că are un moral foarte bun înaintea duelului cu România din această seară.

Echipa națională a României U19 face parte din aceeași grupă cu Italia U19, Franța U19 și Slovacia, iar trupa lui Adrian Văsîi și-a propus locul al treilea care trimite la barajul pentru Campionatul Mondial U20 de anul viitor. (VEZI VIDEO AICI)

Lotul Franței U19

  • Portari: Yann Lienard (AS Monaco), Thimothee Lo-Tutala (Tottenham Hotspur)
  • Fundași: Ousmane Camara (Paris FC), Ismael Doukoure (RC Strasbourg), Jaouen Hadjam (Paris FC), Brayann Pereira (RC Lens), Jordan Varela Semedo (AS Monaco), Souleymane Toure (Le Havre), Banhie Tanguy Zoukrou (Es Troyes)
  • Mijlocași: Martin Adeline (Stade de Reims), Abdoullah Ba (Le Havre), Warren Bondo (AS Nancy), Florent Da Silva (FC Villefranche Beaujolais), Andy Diouf (St. Rennais)
  • Atacanți: Tairyk Arconte (AC Ajaccio), Salim Ben Seghir (Olympique de Marseille), Yoan-Ange Bonny (Parma), Lamine Mohamed Cisse (AS Nancy), Loum Tchaouna (St. Rennais), Alan Virginius (Sochaux FC)
  • Selecționer: Landry Chauvin

Lotul României U19

  • Portari: Robert Popa (U Craiova 1948), Alexandru Borbei (US Lecce/Italia), Denis Lungu-Bocean (SV Kuchl/Austria)* (rezervă)
  • Fundași: Alexandru Pantea (FC Hermannstadt), Sergiu Pîrvulescu (ACS Petrolul 52), Gabriel Dănuleasă, Dan Sîrbu (ambii Farul Constanța), Andrei Coubiș (AC Milan/Italia), Denis Radu (Politehnica Timișoara), Botond Gergely (FK Csikszereda)
  • Mijlocași: Nicolas Popescu, Ștefan Bodișteanu, Eduard Radaslavescu, Răzvan Tănasă, Enes Sali (toți Farul Constanța), Andrei Pandele (FC Metaloglobus), Rareș Ilie (FC Rapid 1923), Doru Andrei (Politehnica Timișoara), Aurelian Ciuciulete (FCSB)
  • Atacanți: Andreas Chirițoiu (Unirea Constanța), Luca Andronache (Farul Constanța)
Publicat: 21 06. 2022, 22:57
Actualizat: 21 06. 2022, 22:57