România la barajul CM 2026: lista completă a adversarilor și condițiile necesare pentru a fi cap de serie. Diferențe șocante între scenarii, fie jucăm cu San Marino la București, fie cu Italia în deplasare! 

După 2-2 în Cipru, selecționerul Mircea Lucescu ar trebui să-și canalizeze total energia și inspirația spre obiectivul realmente realizabil care ne-a mai rămas: locul 2 în grupa preliminară CM 2026. Deși până și asta a devenit cumplit de greu, suntem la cinci puncte în spatele Austriei și Bosniei-Herțegovina, cu austriecii având un meci mai puțin!

Vom primi Austria la București în octombrie, apoi mergem la Zenica să jucăm cu Bosnia-Herțegovina, care ne-a învins pe Arena Națională, și încheiem campania acasă, cu San Marino. Locul 2 în grupă, plus un noroc din partea deznodământului în celelalte grupe ne-ar aduce într-o postură privilegiat la barajul pentru CM 2026, după cum vom vedea în analiza detaliată de mai jos.

Totodată, statutul obținut astfel, de cap de serie la baraj, ne va oferi șansa să jucăm la București semifinala barajului și, poate cel mai important, împotriva unui adversar mult mai abordabil din lista completă a adversarilor pe care o vei descoperi mai jos.

Sunt, realmente, diferențe șocante între scenariile prin care România va ajunge la barajul CM 2026, din postura de loc 2 în grupa preliminară versus din poziția câștigătoarei de grupă a Ligii Națiunilor, indiferent pe cât terminăm în grupa aceasta cu Austria, Bosnia-Herțegovina, Cipru și San Marino. De ce și cum? Iată toate informațiile care interesează milioane de români!

România la barajul CM 2026: avem două scenarii pentru asta

La CM 2026 merg din Europa un total de 16 echipe. Primele 12 sunt câștigătoarele grupelor preliminare, celelalte 4 sunt câștigătoarele de baraje. La baraj participă 16 echipe după cum urmează:

  • 12 locuri secunde din grupele preliminare
  • 4 echipe câștigătoare de grupe în Liga Națiunilor care în grupele preliminariilor CM 2026 n-au terminat pe locurile 1-2

Barajele înseamnă semifinale într-o singură manșă, urmate de finale tot într-o singură manșă. Practic, din 16 rămân 8 echipe după câte un meci, apoi se ajunge la ultimele 4 calificate la CM 2026.

Pentru România există DOUĂ mari scenarii privind barajul. Cel fericit, în care ajungem la baraj din postura de cap de serie, și cel chinuit, în care prindem barajul dar fără să fim cap de serie.

De ce este esențial să fii cap de serie? Ai două mari avantaje:

  • Joci semifinala barajului într-o singură manșă la București, pe teren propriu (pentru finală, locul disputării se trage la sorți)
  • Ai un adversar considerabil mai slab în această semifinală

Cele 16 echipe de la baraj vor fi împărțite astfel în capi de serie și restul echipelor:

  • CAPI DE SERIE: Primele 8 din cele 12 locuri secunde în grupele preliminare, pe baza clasamentului FIFA din noiembrie 2025
  • NON-CAPI DE SERIE: Ultimele 4 locuri secunde din preliminarii + cele 4 naționale venite dinspre Liga Națiunilor

FOTO: Sportpictures

Cu cine putem juca și unde? Diferență uriașă: cu San Marino la București versus cu Italia în deplasare!

Dacă România e cap de serie la baraj, joacă 100% semifinala într-o singură manșă la București și va avea adversari una dintre următoarele 8 naționale, la cum arată clasamentele în grupele preliminariilor în acest moment:

  • Armenia, Islanda, Macedonia de Nord, Kosovo, Ungaria, Irlanda de Nord, Moldova, San Marino

Scenariul chinuit presupune ca, fie România să termine pe locul 2 în grupă, dar contextul descris mai sus să nu ne fie favorabil prin prisma celorlalte grupe, fie să nu prindă locul 2 în grupă și să ajungă la baraj doar din postura de câștigătoare a grupei de Liga Națiunilor.

În oricare din aceste două variante, România NU ar fi cap de serie la baraj. Am juca, așadar, 100% semifinala barajului într-o singură manșă în deplasare. Iar adversar, potrivit configurației grupelor preliminare la acest moment, ne-ar fi una dintre următoarele 8 naționale:

  • Italia, Turcia, Serbia, Polonia, Grecia, Cehia plus două dintre Germania / Țara Galilor / Ucraina / Suedia / Ungaria

Ce condiții sunt necesare ca România să fie cap de serie la barajul CM 2026

Pentru scenariul fericit în care România pregătită de Mircea Lucescu e cap de serie la baraj, joacă 100% astfel semifinala barajului la București și are și șansa unui adversar abordabil, e nevoie de următoarele lucruri.

În primul rând, naționala noastră să termine pe locul 2 în grupă. Deloc ușor, suntem la 5 puncte de Austria și Bosnia-Herțegovina, iar austriecii au și un meci mai puțin disputat. Tricolorii vor juca acasă cu Austria, în deplasare cu Bosnia-Herțegovina, acasă cu San Marino. Doar un parcurs perfect ne poate da șanse reale la locul 2 în grupă, coroborat cu rezultate care să ne sprijine scenariul.

Apoi, cu România terminând pe locul 2 în grupă, e nevoie care naționala noastră să fie în TOP 8 din 12 locuri secunde ale preliminariilor potrivit clasamentului FIFA din noiembrie 2025.

Foto: Ionuț Marin

La acest moment, analizând toate grupele preliminare în mod realist, pe baza ierarhiilor la zi, a valorii și formei echipelor, dar și a calendarului de partide rămase, concluziile sunt următoarele:

  • Trei locuri secunde ar fi clar peste România oricum: Italia / Norvegia, Grecia / Scoția / Danemarca, Cehia / Croația
  • Trebuie să avem norocul ca nu cumva alte 5 grupe să aibă un loc secund la finalul preliminariilor mai bun ca noi în ierarhia FIFA

Sunt opt grupe rămase în joc, cel mai probabil alte trei vor avea un loc secund mai bun decât România în clasamentul FIFA:

  • Polonia – are 3 puncte peste Finlanda și nu mai au meci direct de jucat
  • Serbia – 1 punct sub Albania, dar un meci în minus, iar cu albanezii mai joacă la Belgrad
  • Turcia – greu de crezut totuși că Georgia, învinsă acasă de turci, va învinge la Istanbul

Așadar, realist, ne trebuie ca din restul de cinci grupe, să NU se întâmple, cumulativ DOUĂ din următoarele scenarii:

  • Germania termină pe 2, în spatele Slovaciei (a fost 2-0 pentru slovaci la Bratislava!)
  • Țara Galilor termină pe 2, în fața Macedoniei de Nord (galezii au 1p mai puțin acum)
  • Ucraina termină pe 2, în fața Islandei (2p în plus pentru nordici, dar urmează două meciuri directe)
  • Suedia termină pe 2, în fața Sloveniei ori Kosovo (kosovarii au învins nordicii la Priștina, au 2p peste rivale)
  • Ungaria termină pe 2, în fața Armeniei ori Irlandei (armenii au 2p peste rivale acum)

Descoperă aici cronica partidei Cipru – România 2-2 scrisă de jurnalistul Daniel Nazare!

Publicat: 10 09. 2025, 07:59