România – Kosovo va fi arbitrat de către un agent imobiliar! Totul despre brigada delegată la meciul tricolorilor din preliminariile EURO 2024

Tudor Băluţă, George Puşcaş si Betim Fazliji in meciul de fotbal dintre Kosovo si Romania, contand pentru Preliminariile Campionatului European, desfasurat pe Stadionul Fadil Vokrri din Pristina, vineri 16 iunie 2023.© FOTO SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Echipa națională a României va întâlni Kosovo, marți, 12 septembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în cadrul preliminariilor Campionatului European din 2024.

România – Kosovo va fi arbitrat de către un agent imobiliar! Totul despre brigada delegată la meciul tricolorilor din preliminariile EURO 2024

Această partidă va fi arbitrată de către Willy Delajod, arbitru francez în vârstă de 30 de ani, care în viața de zi cu zi este agent imobiliar.

Asistenți vor fi Erwan Finjean și Philippe Jeanne, iar cel de-al patrulea oficial va fi Thomas Leonard, toți originari din Franța.

Va fi o premieră pentru „centralul” Willy Delajod. Acesta nu a arbitrat până acum vreun meci al vreunei reprezentative a României, nici măcar la tineret sau juniori.

Totuși, în cupele europene, francezul a arbitrat-o pe CFR Cluj, în meciul cu Lincold Red Imps, în luna iulie a anului 2021, în cadrul preliminariilor Ligii Campionilor.

Până la meciul cu Kosovo, însă, tricolorii întâlnesc reprezentativa din Israel, sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în cadrul preliminariilor Campionatului European din 2024.

După cele patru meciuri disputate până acum în Gruia I, România ocupă locul secund, cu opt puncte, la două puncte în spatele liderului Elveția. Podiumul este completat de către Israel, cu șapte puncte, motiv pentru care o victorie a tricolorilor este extrem de importantă. Belarus (trei puncte), Kosovo (trei puncte) și Andorra (un punct) sunt cele care completează Grupa I.

Lotul convocat de către Edi Iordănescu pentru meciurile cu Israel și Kosovo

PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 3/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0)

FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 23/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 19/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 7/0), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 28/2)

MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 11/0), Darius Olaru (FCSB, 11/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 60/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 46/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 12/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 9/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 7/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 12/3)

ATACANȚI
George Pușcaș (Genoa | Italia, 36/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 31/3), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0)

Publicat: 09 09. 2023, 17:17
Actualizat: 09 09. 2023, 17:18