România are în lot doar 5 jucători cu experiență la un turneu final

Cifrele nu sunt deloc prietenele naționalei lui Pițurcă. Nu stăm bine la numărul de prezențe la un turneu final al CE. Noroc că nu statistica va conta în înfruntările cu Franța, Italia și Olanda.

De parcă numele adversarilor noștri din Grupa C a Europeanului găzduit de Austria și Elveția nu ne-ar fi speriat destul, nici statistica nu ne ajută să ne „dopăm“ cu încredere. O analiză a numărului de jucători care au mai trecut prin experiența unei astfel de competiții ne plasează pe locul 13 din 16. Doar cinci dintre componenții lotului de acum al lui Piți au mai participat la Euro, cel din 2000: Cosmin Contra, Cristi Chivu, Adrian Mutu, Florentin Petre și Bogdan Lobonț.


Primul loc în acest top este deținut de Suedia, care se bazează pe nu mai puțin de 17 jucători care au fost în lot la precedentele două mari turnee continentale. Italia (16 fotbaliști), Franța (14) și Olanda (11) mizează și ele pe omogenitatea construită în precedenții ani. Cele trei au chiar și „supraviețuitori” de la Europeanul din 1996, Del Piero, Thuram și Van de Sar evoluând pentru naționalele lor în urmă cu 12 ani, în Anglia. La polul opus, lăsând la o parte Austria și Polonia, calificate în premieră la Euro, doar Turcia stă mai slab decât noi, cu trei fotbaliști care au prins și turneele finale precedente.

Faptul că Pițurcă trebuie să se descurce cu o echipă neexperimentată reiese și din totalul selecțiilor celor 23 de convocați pentru Euro 2008, la acest capitol fiind pe poziția a 12-a din cele 16 participante la turneul final.

Clasamentul care a adunat prezențele la reprezentativă ale celor care vor fi în Austria și Elveția ne dă și dureri de cap, dar dezvăluie și lucruri pozitive. Astfel, cu cele 621 de selecții, lotul României este departe de primul loc, ocupat de Suedia (1.045), dar și de Italia și Franța (ambele cu 824). Totuși, dracul nu este chiar așa de negru. Minusul în ceea ce privește numărul de convocări este contrabalansat de eficacitatea celor care au evoluat pentru România. Astfel, tricolorii lui Pițurcă au marcat împreună 84 de goluri, cu patru mai multe decât Italia și cu două mai puține decât Franța. Olanda își merită caracterizarea de echipă ofensivă, cele 101 reușite ale selecționaților punându-i pe locul patru în acest top al eficacității. Germania domină clasamentul, cu 170 de goluri, o explicație fiind grupa slabă de calificare avută pentru Euro 2008. Cei mai „săraci” din cele 16 echipe sunt austriecii, cu doar 44 de goluri marcate.


Lipsa de experiență a elevilor lui Pițurcă este completată și de o medie de vârstă scăzută, având în vedere diferența față de adversarele noastre din Grupa C.

26 de ani, 7 luni și 25 de zile reprezintă media de vârstă a lotului pe care Victor Pițurcă îl va deplasa în Austria și Elveția, unul dintre cele mai tinere de la competiția continentală. Mezinul este Ștefan Radu, fundașul lui Lazio Roma împlinind în octombrie 22 de ani. La polul opus, cel mai… experimentat este Cosmin Contra, care în decembrie va face 33 de ani. Chiar și așa, „Guriță” este departe de italienii Panucci, Cannavaro și Materazzi, toți trei din generația 1973. De altfel, „squadra azzurra” este cea mai bătrână echipă de la Euro, cu o medie de vârstă de 29 de ani, 6 luni și 16 zile. Diferența dintre celelalte două trupe pe care România le va înfrunta la turneul final este de o săptămână, Franța având o medie de 28 de ani și șase zile.

Rușii alcătuiesc cel mai tânăr lot (26 de ani, 2 luni și 20 de zile), selecționerul Guus Hiddink mizând exclusiv pe entuziasmul elevilor săi în confruntările din Austria și Elveția.

Publicat: 01 06. 2008, 19:22
Actualizat: 01 06. 2008, 19:26