Reacția lui Radu Drăgușin, după ce a fost prins la mijloc între Florin Manea și Florin Bratu: „Nu sunt eu în măsură să îl critic pe Mister” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Radu Drăgușin, fundașul central împrumutat de către Juventus la Sampdoria, a vorbit după meciul dintre România U21 și Georgia U21 și despre reacția dură a impresarului său, Florin Manea, la adresa selecționerului Florin Bratu.

România U21 și Georgia U21 s-au întâlnit într-o partidă amicală, pe Stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari și au remizat, scor 1-1. Pe

Înaintea acestei partide, Florin Manea a răbufit la adresa lui Florin Bratu, ca urmare a faptului că Radu Drăgușin a fost lăsat pe banca de rezerve.

Reacția lui Radu Drăgușin, după ce a fost prins la mijloc între Florin Manea și Florin Bratu

Radu Drăgușin a intrat pe teren în minutul 82, în locul lui Bogdan Racovițan și a dat de înțeles că a acceptat decizia lui Florin Bratu de a nu-l titulariza pe fundașul lui Juventus, deși Florin Manea spunea că jucătorul a fost nervos înainte de această partidă, la aflarea veștii că va rămâne pe banca de rezerve.

„E ok, am început să ne cunoaștem, este începutul unei noi generații. Am întâlnit o echipă bună, care ne-a pus probleme, dar per total am făcut un joc bun.

Eu n-am vorbit încă cu impresarul meu. Dacă aceasta este decizia selecționerului, o respect total. Nu sunt eu în măsură să-l critic sau să-i judec decizia. Mister mi-a dat explicații, este decizia dânsului.

Toată lumea vrea să joace cât mai mult și au orgoliu să demonstreze cât de buni sunt. Am colegi de bună calitate, de perspectivă. O să se nască o generație foarte frumoasă”, a spus Radu Drăgușin, după meci.

Reacția lui Florin Manea cu privire la absența lui Radu Drăgușin din primul 11

„Am avut discuții cu Florin Bratu înainte de această convocare. Spunea că jucătorii trebuie să joace la echipele lor. Este o rușine ce face Florin Bratu! Îmi pare rău că e finul meu! Judecă un copil care se bate cu Bonucci și Chiellini. Bratu împinge la mediocritate.

Ar trebui să îl aduc să joace la Clinceni (n.r. pe Drăgușin). Păi, dacă ne luăm după rezultate, el (n.r. Bratu) ar trebui să se suspende primul.

El e un copil modest. Plângea când a auzit că nu joacă. Era nervos! Ne batem joc de munca unui copil, ne batem joc de el, nu știm să îl creștem. Eu dacă aș fi în locul lui, mi-aș depune cerere să iau cetățenie italiană.

Nu voi mai avea nicio discuție cu el. Pentru lucrurile pe care le-a făcut… nu mai am ce discuta. Treaba lui, îi doresc baftă, nu sunt un răutăcios, dar a trebuit să punctez aceste lucruri. Mi-a stricat un pic vacanța Bratu, dar îmi revin”, a spus Florin Manea, la ProSport Live.

Echipa de start a României U21, în amicalul cu Georgia U21: M. Popa – Țîrlea, Screciu, Racovițan, Țicu – D. Albu, Dican – Sefer, Miculescu, Petrila – I. Stoica.

Publicat: 08 09. 2021, 00:09
Actualizat: 08 09. 2021, 01:36