Răzvan Raț a analizat naționala României după meciurile cu Georgia și Anglia: „Echipele mai mari te lasă să joci!”

Romania's Razvan Marin (centre) battles for the ball with England's Tyrone Mings (left) and Ben White during the international friendly match at Riverside Stadium, Middlesbrough. Picture date: Sunday June 6, 2021.,Image: 614524682, License: Rights-managed, Restrictions: Use subject to FA restrictions. Editorial use only. Commercial use only with prior written consent of the FA. No editing except cropping., Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 4 poze

Răzvan Raț, fostul mare component al naționalei României, a analizat prestațiile „tricolorilor” din amicalele cu Georgia și Anglia.

Ambele partide au fost pierdute de România, 1-2 cu Georgia și 0-1 cu Anglia.

Deși a înregistrat două eșecuri, jocul României a fost mult mai bun în meciul cu Anglia, decât în cel cu Georgia.

Răzvan Raț a analizat naționala României după meciurile cu Georgia și Anglia

Răzvan Raț consideră că „tricolorii” au fost mai motivați în meciul cu Anglia, decât în cel cu Georgia, deoarece adversarul era mai bine cotat. Și, astfel, prestația României a fost una mai bună.

„E greu de explicat, singura explicație este faptul că nivelul de motivare este cu totul altul. Atunci când joci cu o echipă puternică așa cum a fost Anglia, Germania sau alte echipe, ne-am creat ocazii, am reușit să ne mișcăm mai «cu talent».

Este nivelul de motivare și faptul că încerci să-ți depășești limitele, întâlnești jucători mai valoroși. Ăsta ar fi unul dintre motive. Mai sunt, probabil, și altele. Așa cum văd eu, echipele mai mari te lasă să joci. Sunt echipe cu care construiești mai ușor, ești lăsat mai mult să joci”, a declarat Răzvan Raț, la Digi Sport.

Vlad Chiricheș, declarație optimistă după Anglia – România

La finalul meciului cu Anglia, Vlad Chiricheș a avut o declarație optimistă și a dezvăluit ce i-a transmis fostului său coleg de la Tottenham, Harry Kane.

„Cred că, în seara asta, ne-am ridicat la un nivel foarte bun și am arătat că putem face față Angliei. Sunt patru înfrângeri, dar cred eu că, în seara aceasta, am demonstrat că avem atitudine și să trecem peste eșecul cu Georgia. E clar că a fost un meci greu, o echipa puternică, dar eu cred că ne-am ridicat la valoarea lor și eu sunt mândrul de băieți pentru ce au arătat, în seara aceasta.

Ne-am salutat la începutul jocului (n.r. cu Harry Kane) și i-am urat bafta la EURO. Cred că e un moment bun să plecam de aici, am avut un joc solid, în seara asta, și, dacă o să continuăm așa, eu cred că o să putem să revenim în lupta pentru califcare. Nu m-am gândit la critici, știu că trebuie să ne îmbunătățim jocul pe faza defensivă. Ar trebui să fim mai optimiști și să dăm încredere acestui stil de joc”, a declarat Vlad Chiricheș, la PRO X.

Publicat: 07 06. 2021, 18:57
Actualizat: 07 06. 2021, 19:14