Răzvan Lucescu ne dă curaj înaintea meciului cu Polonia: „Nu e o echipă care să ne sperie!”

Răzvan Lucescu, fost selecționer al echipei naționale de fotbal a României, a declarat vineri, înaintea meciului România – Polonia, faptul că există un echilibru între cele două reprezentative, chiar dacă Polonia are în momentul de față câțiva jucători care evoluează la un nivel mai ridicat.

Fost selecționer al primei reprezentative în perioada aprilie 2009 – iunie 2011, Răzvan Lucescu a evoluat cu echipa națională împotriva Poloniei în urmă cu 7 ani. Pe 14 noiembrie 2009, România a câștigat în deplasare cu 1-0, gol Daniel Niculae, într-un joc de pregătire. „Chiar dacă a fost o întâlnire amicală, a fost un meci de luptă, încrâncenat, foarte echilibrat”, a spus Lucescu pentru site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

Tehnicianul de 47 de ani consideră că partida din această seară va fi similară: „Am văzut și meciurile Poloniei din această campanie de calificare, în special cel cu Armenia, nu e o echipă care să ne sperie. Va fi un meci foarte echilibrat. Sunt două echipe care, pe undeva, se aseamănă, chiar dacă Polonia are în momentul de față câțiva jucători care evoluează la un nivel mai ridicat decât avem noi. Totuși, noi compensăm cu o unitate de grup, cu o organizare foarte bună, defensivă, dacă doriți. Ca rezultate și performanță, în ultima perioadă, nici Polonia nu a obținut ceva deosebit. S-a văzut la ei o creștere în ultimii ani, dar atât. Noi, pe de altă parte, am participat la Euro 2016, deci nu putem spune că ne aflăm în criză”.

Răzvan Lucescu este de părere că atuurile României sunt unitatea grupului și talentul unor jucători: „Indiferent de perioadele grele prin care am trecut, am avut mereu talent. Jucătorul român a avut ceva deosebit. Eu cred că acest lucru ne poate ajuta atunci când există unitatea grupului și când motivația este foarte mare, când există o dorință mare de succes, de calificare sau de a răspunde unor critici, așa cum s-a întâmplat în ultima perioadă. Din punctul meu de vedere, unele au fost exagerate. Ca să concluzionez, cu talentul pe care-l avem și cu organizarea bună putem compensa diferența de valoare individuală care se află între unii dintre jucătorii lor și ai noștri”.

Fostul selecționer al României consideră că în grupa noastră calificarea se va juca până la final: „Nu e nici o formație mult peste celelalte. Armenia și Kazahstan au demonstrat în ultima perioadă că se pot organiza foarte bine pe faza defensivă și pot pune probleme. Cred că va fi o grupă dificilă, complicată, echilibrată, dar la nivel mediu, nu de top. Noi nu am pierdut două puncte cu Kazahstan, am câștigat unul. A fost un meci dificil, disputat în deplasare, pe o suprafață de joc deosebită. Toate echipele vor juca acolo. Ați văzut că și Poloniei i-a fost greu, a făcut 2-2 la Astana. Există un regret după meciul cu Muntenegru, cred. Totuși, după cum s-a desfășurat jocul cred că rezultatul final este corect. Avem 5 puncte și trebuie să mergem mai departe și să obținem maximum din orice meci, uneori o remiză este tot ce poți scoate dintr-o partidă”.

Meciul România – Polonia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2018, se va disputa pe Arena Națională, de la ora 21.45. Este cea de-a patra partidă a tricolorilor în grupa de calificare, după 1-1 cu Muntenegru, 5-0 cu Armenia și 0-0 în Kazahstan. România are 5 puncte în clasament, cu două mai puțin decât Polonia.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 11 11. 2016, 11:45
Actualizat: 11 11. 2016, 11:46