Răzvan:** „Dacă cineva s-a simțit jignit de afirmațiile mele, îmi cer scuze! Cred cu tărie că ne calificăm la Euro!”


Răzvan Lucescu a ținut să-i răspundă lui Gheorghe Hagi,
după ce „Regele” s-a declarat indignat de afirmațiile
selecționerului
.

Lucescu junior a declarat că are în continuare încredere în
elevii săi și spune că este convins că va reuși să califice
naționala la Euro 2012.

„Eu am spus niște lucruri pe care le cred, pe care le
simt, dar asta nu înseamnă că am făcut-o cu răutate. Nu am vrut să
jignesc pe nimeni. Întotdeauna mi-am apărat jucătorii și mereu am
spus că am un grup cu care sper să mă calific la Euro. Că în trecut
am avut jucători de un alt nivel, e altceva. Acum e o situație
delicată și am și eu argumentele mele. În ultimii 20 de ani,
încet-încet echipele noastre de club au început să aibă probleme în
cupele europene din cauza faptului că jucătorii au plecat în
străinătate. Dacă cineva se simte jignit de afirmațiile mele îl rog
să mă ierte, dar asta e convingerea mea.

Accept toate criticile din lume după meci, dar nu
înaintea sa. Nu am spus niciodată că vreau să fiu lăudat după
înfrângeri. Încă un aspect foarte important: eu cred foarte tare că
ne vom califica la Euro și cred că avem jucători foarte
buni”,
a declarat Răzvan Lucescu la gsptv.

Publicat: 12 10. 2010, 20:07
Actualizat: 12 10. 2010, 20:31