Răzvan Burleanu îl bagă în ședință pe Mirel Rădoi, după ce selecționerul și-a anunțat plecarea! Ce plan are președintele FRF

Razvan Burleanu,Mirel Radoi si Andrei Vochin la antrenamentul nationalei Romaniei U21 de dinaintea meciului cu selectionata similara a Finlandei, din cadrul Preliminariilor Campionatului European din 2021, pe terenul central al Centrului National de Fotbal de la Buftea, miercuri 13 noiembrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Răzvan Burleanu, președintele FRF, l-a băgat în ședință pe Mirel Rădoi, toate acestea după ce selecționerul și-a anunțat plecarea de la echipa națională a României.

Mirel Rădoi a anunțat la finalul partidei câștigate de echipa națională a României cu Armenia, scor 1-0, în preliminariile Campionatului Mondial 2022, că va pleca după cele două meciuri pe care „tricolorii” urmează să le joace în luna noiembrie.

Răzvan Burleanu îl bagă în ședință pe Mirel Rădoi

Astfel, Federația Română de Fotbal a reacționat imediat, iar președintele FRF, Răzvan Burleanu, a decis să îl bage băgat în ședință pe selecționerul echipei naționale a României.

Directorul tehnic Mihai Stoichiță și Răzvan Burleanu urmează să aibă o ședință cu Mirel Rădoi pentru a-l convinge pe selecționer să rămână pe banca tehnică a echipei naționale a României și la meciurile de baraj pentru CM 2022. Mihai Stoichiță este de părere că Rădoi o să accepte prelungirea contractului, chiar dacă a declarat că nici măcar soția lui nu îl poate întoarce din drum.

„Există și geniști în Federație care pot să dezamorseze bombele astea, dar revenind la declarația lui Mirel, până la ultimele două jocuri din sezonul ăsta avem timp să stăm, să discutăm, să analizăm tot. Mirel va avea o întâlnire cu președintele, cu mine și vom pune la punct anumite lucruri. Orice lucru se poate întoarce.

Nu vreau să dezvolt subiectul, o să avem timp destul. Cel mai bun lucru acum e să așteptăm să ne întâlnim și încet-încet încercăm să revenim la normal. Dorința Federației e de a continua cu el. Vom sta față în față, Mirel e un tip puternic, un caracter foarte puternic. Am vorbit aseară cu Mirel, după meci, dar după anunț nu am discutat.

Reacțiile sunt imprevizibile uneori. Probabil că și el a trăit în tensiune mare, știți ce i s-a întâmplat de-a lungul timpului la naționala, criticile aduse. Toate se adună. Asta este, mai ai și astfel de reacții. Eu cred că va reveni la sentimente mai bune și va continua la echipa națională. Meritul e al lui la ce s-a întâmplat în ultima vreme, la atmosfera, la dorința jucătorilor, echipa seamănă cu el, o echipă de luptători. Trebuie să ne lăsați să vorbească președintele cu el, să vorbesc și eu cu el. Poate e un joc psihologic pe care îl face Mirel. E foarte important ca Mirel să-i capaciteze ca până acum. Poate jocurile au avut această diferență de agresivitate, de determinare, de dorință de a juca în România. Eu cred că putem să-l întoarcem pe Mirel, asta e dorința Federației”, a spus Mihai Stoichiță, conform Digisport.

Razvan Burleanu si Mirel Radoi la antrenamentul nationalei Romaniei U21 de dinaintea meciului cu selectionata similara a Finlandei, din cadrul Preliminariilor Campionatului European din 2021, pe terenul central al Centrului National de Fotbal de la Buftea, miercuri 13 noiembrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Ce ofertă vrea FRF să îi facă lui Mirel Rădoi

„Nu îl iei doar pentru două meciuri (n.r – cele de baraj). Eu cred, la fel ca președintele, că o nouă campanie ar trebui inclusă. Obiectivul de acum a fost calificarea la baraj, a spus-o și Mirel aseară”, a spus Mihai Stoichiță.

Publicat: 12 10. 2021, 17:06
Actualizat: 12 10. 2021, 17:06