Radu Ștefan îl așteaptă la cafea și îl refuză, Andone se bate cu pieptul dezgolit pentru el. „Ne-am cunoscut acum jumătate de oră. În Spania e renumit!”

Naționala României s-a reunit azi în vederea partidelor cu Kazahstan, joi de la 21:45, la Ploiești, și cu Danemarca, duminică, de la 19:00, în deplasare. Meciurile fac parte din ultimele două runde ale preliminariilor pentru CM din Rusia, iar reprezentativa tricolorilor joacă doar pentru statistică. Florin Andone, atacantul naționalei a explicat la Telekom Sport semnificația întâlnirii cu Cosmin Contra, selecționerul României.

„Personal ne-am cunoscut acum jumătate de oră. O să avem timp să discutăm despre mai multe situații și sper să fie bine. Pare, nu știu, un antrenor foarte deschis, din câte am putut să discut… foarte puțin am vorbit cu el, dar mi-a plăcut foarte mult modul cum m-a primit. Și sper să avem o relație foarte bună. În Spania se vorbea foarte bine de el, mai ales în perioada de la Getafe, când a avut niște rezultate foarte bune, a salvat echipa de la retrogradare, plus și perioada când a fost jucător. În Spania este foarte renumit și foarte valoros”, a spus atacantul lui Deportivo La Coruna pentru Telekom Sport.

Săptămâna trecută, Radu Ștefan a declarat că îl așteaptă pe noul selecționer la o discuție amicală, însă nu se pune problema revenirii la echipa națională,

 

Publicat: 01 10. 2017, 23:12
Actualizat: 02 10. 2017, 08:35