Radu Drăgușin, mesaj categoric pentru Edi Iordănescu înaintea dublei cu Kosovo și Elveția: „Sper să am cât mai multe meciuri ca titular!” Ce a discutat cu selecționerul României

Radu Drăgușin, fundașul celor de la Genoa, i-a transmis un mesaj categoric selecționerului României, Edi Iordănescu, înaintea dublei cu Kosovo și Elveția

Radu Drăgușin, mesaj categoric pentru Edi Iordănescu înaintea dublei cu Kosovo și Elveția

Stoperul care tocmai a promovat în Serie A este nerăbdător să îmbrace din nou tricoul echipei naționale după ce a făcut un sezon formidabil la nivelul echipei de club și a recunoscut că își dorește să aibă șansa de a fi titular în garnitura „tricolorilor”.

Drăgușin a dezvăluit că a purtat o discuție cu Edi Iordănescu, în cadrul căreia selecționerul i-a transmis că are încredere deplină în calitățile lui.

„Mă simt foarte bine, mă simt mai bine ca niciodată şi abia aştept să vină meciurile de la EURO. A fost o emoţie foarte puternică pe care am simţit-o la primele două meciuri de la echipa naţională, pentru că mi-am dat seama că este un vis împlinit şi sper să am cât mai multe meciuri ca titular la naţională.

Selecţionerul mi-a transmis să joc ceea ce ştiu, pentru că de asta sunt la echipa naţională, că am calitate şi să îmi fac jocul normal. Au fost rezultate benefice pentru noi, suntem pe o poziţie bună.

Sper să ne facem punctele în continuare şi să nu depindem de ceilalţi. Au fost nişte rezultate surpriză care, spre avantajul nostru, ne pun într-o poziţie mai bună„, a declarat Drăguşin, într-un interviu acordat celor de la FRF TV.

În vârstă de 21 de ani, Radu Drăgușin a debutat la echipa națională de seniori pe 25 martie 2022, în amicalul România – Grecia, disputat pe stadionul Ghencea, sub comanda aceluiași Edi Iordănescu, iar până în prezent, a adunat 5 selecții. Stoperul vine după un sezon excelent la Genoa, în care a fost unul dintre cei mai importanți jucători în drumul spre Serie A: 40 de meciuri și 4 goluri a strâns pentru „rossoblu”.

  • 8 milioane de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, conform Transfermarkt.com. Este cel mai bine cotat fotbalist român, la egalitate cu un alt jucător din Serie A, Răzvan Marin

Bate Radu Drăgușin recordul lui Adi Mutu?! „Poate pleca pe 40 de milioane de euro”

Genoa l-a transferat definitiv pe Radu Drăgușin de la Juventus, dar prestațiile excelente ale stoperului român l-ar putea propulsa rapid la o altă echipă. Impresarul Florin Manea dezvăluia recent că „Grifonul” ar fi refuzat o ofertă de 25 de milioane de euro pentru fundaș, dorind să obțină o sumă mult mai mare: 40.000.000 de euro.

Dacă s-ar transfera pe o asemenea sumă, Drăgușin i-ar doborî recordul lui Adrian Mutu, cel mai scump jucător român din istorie: Chelsea achita 19 milioane de euro în 2003 pentru a-l aduce pe „Briliant”.

A fost o ofertă de 25 de milioane de euro și cei de la Genoa au refuzat, vor undeva pe la 40 de milioane de euro. Ei nu vor să-l vândă, sunt foarte mulțumiți. Ăștia 40 de milioane sunt puțin trași de păr, dar, dacă joacă încă un an, se pot lua banii ăștia, se pot face bonusuri de performanță, dar deocamdată sunt povești.

Mai are trei ani de contract cu Genoa. Fiind așa tânăr, cu atât de multe minute jucate, trezește interes. Cei de la Newcastle ziceau că vor jucători care încă nu au explodat. Radu e în această situație. Este un jucător de viitor, care a confirmat la un anumit nivel”, a declarat Florin Manea pentru Digi Sport.

Publicat: 13 06. 2023, 15:23
Actualizat: 13 06. 2023, 15:51