Primele înțepături înainte de Grecia: „Dacă nu ne calificăm, suntem fraieri cu ‘F’ mare”

Fost selecționer al Greciei între 1998 și 1999, Iordănescu spune că partidele cu elenii sunt doar puțin mai dificile decât cele cu Estonia

Generalul îl înțeapă pe Pițurcă: „Trebuia să menționeze că aveam prima șansă doar cu Feroe”

Anghel Iordănescu (63 de ani) a antrenat timp de aproape un an naționala Greciei, între 1998 și 1999. Generalul a avut un palmares pozitiv pe banca elenilor, 7 meciuri – 4 victorii – 2 egaluri – 1 eșec, dar înfrângerea cu Norvegia de pe teren propriu din preliminariile Euro 2000 i-a încheiat prematur contractul. Bun cunoscător al fotbalului elen, Iordănescu a făcut o scurtă analiză a adversarei tricolorilor din barajul pentru CM 2014 și l-a înțepat pe actualul selecționer. „Pițurcă a fost diplomat când a spus că pornim cu șansa a doua. Ar fi trebuit să menționeze că avem prima șansă doar cu Feroe”, a punctat, ironic, ultimul selecționer care a condus naționala României la un turneu final al CM (1998).

În ce privește meciul cu Grecia, Iordănescu e categoric: „Va fi doar un pic mai greu decât cu Estonia. Este o echipă cu un sistem defensiv foarte bine organizat, dar nu pune probleme în atac decât la fazele fixe și la jocul aerian. Dacă nu ne calificăm, suntem fraieri cu F mare. Avem șanse mai mari de calificare decât grecii. Acest meci va crea o emulație care îi va stimula pe jucători și pe suporterii echipei noastre naționale”.

România și Grecia s-au întâlnit de 29 de ori, „tricolorii” câștigând 17 meciuri. Opt partide s-au încheiat la egalitate, iar Grecia a învins de patru ori

Publicat: 22 10. 2013, 09:25
Actualizat: 22 10. 2013, 09:26