Presa din Occident e din nou la picioarele lui Hagi! „Rețineți acest nume: Ianis!”** „Regele” nici nu visa la asta la vârsta lui: fiul său a stabilit o primă performanță

*Ianis Hagi are toate șansele să îi calce pe urme tatălui său. Până să demonstreze că poate evolua la cel mai înalt nivel, tânărul de 14 ani este intens mediatizat, atât în țară, cât și peste hotare. Cel poreclit „Regele” nu s-a bucurat de o asemenea onoare la aceeași vârstă, astfel că, măcar din acest punct de vedere „discipolul” și-a întrecut „maestrul”, bifând o primă performanță.

La Constanța se naște o mare echipă. Pe lângă fotbaliștii care evoluează deja cu succes în Liga 1 pentru Viitorul, Gică Hagi a clădit la academia sa o trupă imbatabilă, formată din jucători născuți în 1998. Pariul „Regelui”: 11 dintre acești puști să joace la prima reprezentativă până la Mondialul din 2022.

Cel mai în vogă jucător din această generație este, pentru unii surprinzător, Ianis Hagi. Puștiul de 14 ani are toate șansele să demonstreze că puștii fotbaliștilor celebri pot ajunge, la rândul lor, jucători de talie mondială.

„Regele” îl consideră deja mai talentat decât a fost el, iar jurnaliștii de la 101greatgoals.com i-au acordat spații vaste după senzaționalul gol pe care adolescentul l-a înscris azi, în victoria cu 4-3 a selecționatei U15 a României în fața Turciei.

Rețineți acest nume: Ianis Hagi! Fiul fostului jucător al lui Real și al Barcelonei a reușit un gol superb contra Turciei.

Pentru oricine își aduce aminte de Gheorghe Hagi, poreclit „Maradona din Carpați”, și una dintre stelele fotbalului european în anii ’90, golul înscris de fiul său în partida dintre selecționatele U15 ale României și Turciei este ca un deja-vu: înscris cu piciorul stâng, de la mare distanță.

Cei care încă mai au proaspăt în memorie turneul final din America, 1994, vor fi cu siguranță fericiți să afle că Ianis evoluează pentru România sub comanda unui alt fost jucător important al Mondialului din SUA: Florin Răducioiu„, notează jurnaliștii de la 101greatgoals.com.

Publicat: 27 11. 2012, 21:40
Actualizat: 27 11. 2012, 21:42