Portocala, din nou mecanică

La doi pași de masa presei, în mijlocul spectatorilor, stau soțiile, prietenele, iubitele sau ce-or fi ele, lui Buffon, Toni și Del Piero. Dar cine are timp să se uite la (foste) top-model, când pe teren se joacă atât de frumos?
Tot ce a lipsit la Franța – România, a fost la Italia – Olanda! Fotbal deschis, fără frica de înfrângere, ocazii și, mai ales, goluri. Adică, spectacol! După un sfert de oră, calculatoarele UEFA pierd șirul paselor, iar Van Nistelrooy scapă spre poartă, dar Buffon îl blochează perfect la limita unui penalty pe care, fairplay, nici olandezul nu l-a căutat, deși ar fi putut să-l forțeze. Golul vine în minutul 26. Șutul lui Sneijder este deviat în poartă de Van Nistelrooy.

Jucătorii și spectatorii văd pe tabelă ofsaid kilometric, arbitrii zic că n-a fost, pentru că Panucci, deși picat dintr-un contact cu Buffon în afara terenului, este considerat în joc. Ca să elimine orice dubiu, olandezii mai dau un gol după cinci minute. Și ce gol! Fază plecată din propriul careu, de la Van Bronckhorst, ajunsă la Sneijder, care deviază superb în plasă, din întoarcere. La italieni, tot “bărbatul” Buffon se remarcă, singur în fața lui Van Nistelrooy. Pe Van der Sar doar șuturile lui Di Natale îl mai trezesc.

În partea a doua, Donadoni aruncă în teren și ultimele speranțe, Del Piero și Cassano, dar squadra azzurra e crispată, iar Van der Sar oprește și puținele tentative serioase ale italienilor, prin Grosso și Pirlo. Iar Van Bronckhorst semnează sentința: 3-0, suficient ca bata lui Afellay să fie ignorată. Italia poate se trezește și se prezintă la următorul meci. Deși, mai bine nu. Că e cu România…