Pițurcă: „N-am găsit alt Dorinel”

Vă deranjează că Steaua joacă luni?
Foarte tare. În aceste condiții, eu nu voi putea lucra cu steliștii decât miercuri, pentru că marți trebuie să îi las lejer. Din păcate, nu am găsit înțelegere la Steaua ca meciul să se joace duminică. Vorbisem ceva, însă după calificarea în Ligă s-a uitat ce am vorbit. Oricum, e ultima oară când accept asta.

Unde avem cele mai mari probleme?

Peste tot avem probleme, din cauză că nu există prea mulți fotbaliști capabili să joace la națională. Cel mai mult îmi lipsește însă un jucător de profilul lui Dorinel Munteanu. El lega jocul la mijlocul terenului, era ca un metronom și asigura o bună circulație a balonului. Din păcate, nu am găsit încă un înlocuitor pentru el.

Tineretul este foarte aproape de o calificare la turneul final. E o generație asemănătoare celei din 1998?

Nu aș compara situațiile. Atunci naționala de tineret era alcătuită numai din jucători de la echipele mari ale campionatului, care evoluau constant la prima echipă. Acum e altfel, însă eu sper ca echipa lui Săndoi să depășească performanțele acelei formații.

Campionatul cum vi se pare?
A început echilibrat, dar nu e un nivel valoric formidabil. Sita va cerne pe parcurs, dar, oricum, se joacă. Acest campionat va fi foarte disputat.

Cu Mircea Sandu ați vorbit?
Da, am vorbit. Suntem în relații normale.

V-ați mai gândit la ce veți face din 2010?

Sincer, acum nu mă gândesc decât la meciul cu Lituania. Apoi la cel cu Feroe, pe urmă la cel cu Franța și tot așa. Până vom ajunge în 2010.

Dar vă e dor să antrenați o echipă de club?
Sincer, nu prea. La ce se întâmplă în fotbalul nostru și la cum sunt tratați antrenorii, parcă nu prea mă mai atentează.

 

"Cine va pierde mai puține puncte în compania echipelor care nu sunt socotite favorite va avea șanse mai mari de calificare." – Victor Pițurcă, selecționer România

Publicat: 31 08. 2008, 20:42
Actualizat: 31 08. 2008, 20:45