Pițurcă este încolțit

Războiul din vârful fotbalului românesc e mai aprig pe zi ce trece. Există două tabere, iar una dintre ele a ieșit la luptă deschisă. Despre ce e vorba? Pe scurt, contestatarii lui Mircea Sandu sunt bine conturați: Giovani Becali și fratele său Victor, susținuți evident de vărul Gigi, plus „săgeata“ Mitică Dragomir, cel care a aruncat primul piatra prin dezvăluirile sale despre femeile din cantonamentele naționalei. Era cu dus și întors, pentru că principalul vizat era Sandu, alături de nominalizatul Prunea, dar și Victor Pițurcă. Gică Popescu și Dan Petrescu completează tabăra contestatarilor, care se mai poate baza și pe un Marian Iancu, mai vehement ca oricând după depunctarea Timișoarei. „Revoluționarii“ au încercat să-l coopteze și pe Gheorghe Hagi, dar „Regele“ i-a refuzat elegant, nedorind să se implice în această afacere.

De cealaltă parte, Mircea Sandu se poate baza pe Nicu Gheară, care a sărit deja public să-i ia apărarea, pe, evident, Lupescu și Prunea, și pe câțiva președinți influenți din Liga I, ca Jean Pădureanu și Iuliu Mureșan.
Paralel cu acest război mai există unul, care se interferează din când în când cu celălalt, numai că are o altă miză, mai clară și mai ușor de obținut: demiterea lui Victor Pițurcă. Piți a vrut mereu să-și asigure „spatele“ la națională, mai ales după ce fusese pățit în 2000, când Hagi și Popescu îl dăduseră jos. A reușit mult timp, dar acum situația sa pare fără ieșire. Rezultatele sunt așa cum sunt, Mircea Sandu nu-l mai susține, până și Ionuț Lupescu a început să se dezică de el, vestiarul a început deja să strâmbe din nas la indicațiile lui, iar imaginea lui e la pământ, mai ales după ce ieri Cancan a publicat fotografiile care îl arată trișând la cazinou.

Cazul „cazinoul“

Povestea apărută în Cancan, cu imaginile cu Pițurcă trișând la cazinou, era cunoscută de mai multă lume. În 2004, când Pițurcă era foarte aproape să preia din nou naționala, caseta a ajuns în mai multe redacții, semn că Piți avea încă de pe vremea aceea „fan club“. Atunci s-a luat decizia ca materialul, filmat la Casa Vernescu, să nu fie făcut public, având în vedere că acesta nu apăruse întâmplător atunci, ca și acum, când Pițurcă se afla în situații dificile. Plus că pe casetă se mai vedea un Viorel Păunescu furios, care încerca din răsputeri să scoată pachetul de țigări în care era camera video din mâinile bodyguarzilor, chiar și urcându-se pe mese pentru asta! Ceea ce nu se știe e că tot Păunescu l-a scăpat pe Pițurcă din mâinile oamenilor de la cazinou, dar n-a putut să-l mai scape și de includerea pe lista neagră a localurilor de acest gen din București.

„Sunt interese de grup!”

La finalul meciului de aseară, Victor Pițurcă a vorbit la microfonul TVR despre scandalurile în care a fost implicat. „Se pare că a deranjat pe multă lume această calificare la EURO. Atunci au început atacurile și nu se vor opri, pentru că există interese de grup, ale unor derbedei. Îi știu pe toți cei care m-au criticat și ce scopuri au. Un lucru n-au cum să mi-l ia: calificarea după 7 ani la un turneu final. Acesta e adevărul meu cel mai de preț. Voi merge înainte, pentru că vreau o nouă calificare”, a punctat Piți.

"Pițurcă e antrenorul naționalei și sper să rămână și după această victorie cu Feroe. Am auzit că s-a tot scris că s-ar putea să renunțe, însă el nu mi-a spus nimic. Piți e om serios, mi-ar fi transmis cu siguranță dacă avea astfel de intenții" – Mircea sandu, președinte FRF

Publicat: 11 09. 2008, 11:00
Actualizat: 11 09. 2008, 13:51