Pericol pentru naționala lui Daum înainte de meciul decisiv cu Danemarca! | FOTO cu suprafețele mucegăite ale terenului de pe Cluj Arena: Schmeichel a fost prins „în ofsaid” și invitat să părăsească zona

Suprafața de joc este eterna problemă de pe Cluj Arena, iar situația ar putea recidiva și la meciul de duminică, 26 martie, cu Danemarca. După ce în amicalul cu Spania și primul meci al grupei, cu Muntenegru, organizatorii au fost nevoiți să vopsească unele părți, gazonul prezentându-se în condiții proaste, iarba de pe cel mai mare stadion din Ardeal păstrează cam aceeași notă și la meciul cu danezii.

Oficialii UEFA au inspectat gazonul și, cu o zi înainte de meci, au decis că suprafața de joc are nevoie de protecție. Mai exact, reprezentanții forului continental au dispus ca cele două careuri să fie înconjurate de bandă, așezată pe conuri, pentru ca jucătorii să nu calce pe iarba din acea zonă. La antrenamentul oficial dinaintea partidei, Kasper Schmeichel, portarul nordicilor, a intrat direct în poartă pentru a se încălzi, călcând pe iarba din zona careului. Organizatorii i-au atras atenția asupra faptului că acea zonă trebuie protejată, iar acesta s-a conformat și a părăsit suprafața de pedeapsă, efectuând antrenamentul într-o zonă de lângă careu.

Însă suprafața din cele două careuri nu este singura cu probleme de pe Cluj Arena. Iarba din zona steagului de la colțul terenului, din partea dreaptă, a prins mucegai și s-a rărit. Nici prognoza meteo pentru ziua de duminică, 26 martie, în care se va disputa meciul, nu este prea îmbucurătoare pentru organizatori. La ora meciului va ploua, temperatura maximă fiind de patru grade, cu real feel de 0 grade.

Meciul România – Danermarca se va dipusta duminică, 26 martie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena. Înaintea partidei, tricolorii se află într-o situație grea în clasament, fiind pe locul 4, cu 5 puncte strânse în 4 meciuri, la cinci lungimi distanță de liderul Polonia. Doar victoria i-ar mai păstrat pe elevii lui Christoph Daum în cursa pentru calificarea Campionatul Mondial din 2018, găzduit de Rusia.

Mai jos prezentăm un material foto realizat de ProSport.

Publicat: 25 03. 2017, 22:08
Actualizat: 26 03. 2017, 12:19