Până la urmă, Messi vine la București!** Anunțul făcut azi de Mircea Sandu: când este programat amicalul România – Argentina

Messi trebuia să ajungă la București pentru inaugurarea noului stadion National Arena. Argentinienii au suspendat amicalul pentru care se vânduseră 30 de mii de bilete. Stadionul a fost inaugurat până la urmă cu meciul dintre România și Franța, din preliminariile CE 2012.

Messi va ajunge însă la București, chiar dacă cu trei ani întârziere. Anunțul a fost făcut de Mircea Sandu, cel care a precizat și data când este stabilită partida.

Amicalul cu naționala Argentinei este programat pe 14 martie 2014. Meciul va avea loc la București, iar cele două federații își vor împărți banii rezultați de pe urma meciului.

România trebuia să dispute un meci amical contra naționalei lui Lionel Messi pe 10 august 2011.

Publicat: 10 12. 2012, 16:24
Actualizat: 10 12. 2012, 16:30