Onor pentru drapel

Jucătorii echipei naționale s-au alăturat ieri suporterilor lor, la Mogoșoaia, printr-un gest simbolic, la inițiativa ProSport.

După antrenamentul de dimineață și după o acțiune de marketing, tricolorii au putut admira drapelul uriaș, de 72 de metri pătrați, care conține sute de mesaje de încurajare din partea suporterilor din întreaga țară. Acesta a fost confecționat de ProSport, pe el adunându-se, la ultimele trei etape din campionat, de pe principalele stadioane din țară, toate aceste mesaje, pe care ieri tricolorii le-au putut citi.

Mai mult, componenții primei reprezentative au ținut să răspundă printr-un gest asemănător și, pe rând, au venit la uriașul drapel, care era întins pe gazonul din complexul de la Mogoșoaia, și au semnat la rândul lor, unii adăugând și mesaje pentru fanii naționalei. Ultimii doi au fost, firește, căpitanul echipei naționale și selecționerul Victor Pițurcă.
Pe durata Campionatului European, drapelul ProSport cu mesajele tricolorilor și ale suporterilor va fi afișat în centrul Capitalei.

Când s-a apropiat de drapelul ProSport, căpitanul echipei naționale a României, Cristi Chivu, a ezitat un moment, după care a spus: „Nu pot să urc încălțat pe tricolor“. Și-a lăsat șlapii deoparte, dar nici așa, în șosete, parcă nu voia să pășească pe pânza tricoloră. A recurs până la urmă un compromis convenabil: s-a pus în genunchi și în acest mod s-a îndreptat spre zona albă a drapelului, unde și-a lăsat autograful. După aceea și-a luat rămas bun, spunând: „Să fie într-un ceas bun, ne vedem la Euro, să fim sănătoși“.

Publicat: 30 05. 2008, 22:52
Actualizat: 31 05. 2008, 02:24