Octavian Popescu i-a arătat selecționerului Daniel Pancu de ce merită să fie convocat! România U21 a învins Armenia U21 cu două assist-uri perfecte ale jucătorului de la FCSB | VIDEO

Octavian Popescu, extrema stânga în vârstă de 20 de ani de la FCSB, și-a adus aportul în meciul României U21 cu Armenia U21.

Octavian Popescu i-a arătat selecționerului Daniel Pancu de ce merită să fie convocat! România U21 a deschis scorul cu Armenia U21 după un assist perfect al jucătorului de la FCSB

Meciul dintre România U21 și Armenia U21 s-a disputat vineri seară, în cadrul rundei a doua a preliminariilor Campionatului European U21 din 2025 și s-a încheiat cu victoria tricolorilor, scor 2-0, după golurile marcate de către Cătălin Vulturar, în minutul 38, respectiv Ștefan Baiaram, în minutul 79.

În minutul 38 al acestei întâlniri, Octavian Popescu a executat perfect un corner, iar Cătălin Vulturar, mijlocașul defensiv în vârstă de 19 ani de la Lecce, a șutat la colțul scurt direct în poarta armenilor, deschizând astfel scorul în Giulești.

Tricolorii mici au marcat și al doilea gol tot în urma unei faze care fără dar și poate a fost lucrată la antrenamente. Același Tavi Popescu a executat un corner de pe partea stângă, iar la bara a doua a stat foarte bine Ștefan Baiaram, care a trimis peste portar, la colțul lung și a majorat diferența.

  • Vezi AICI VIDEO cu assist-urile lui Octavian Popescu în România U21 – Armenia U21!

Aceste reușite ale lui Octavian Popescu vin după ce s-a aflat într-un conflict public cu selecționerul Daniel Pancu. Jucătorul lui FCSB a fost deranjat de faptul că nu a fost convocat la acțiunea precedentă a echipei naționale U21, iar Daniel Pancu i-a răspuns public la acel moment, declarându-se nemulțumit de prestațiile fotbalistului la echipa de club. Tânărul fotbalist și-a atras critici din partea mai multor oameni de fotbal din România din cauza faptului că a fost atât de vocal.

„Știu că are ceva cu mine, dar nu știu cu ce i-am greșit. A fost o surpriză pentru mine. Mă așteptam să fiu convocat, am fost puțin șocat când am văzut lista. M-a deranjat”, a fost declarația lui Octavian Popescu.

Echipele de start în România U21 – Armenia U21

ROMÂNIA U21: Sava – Pantea, Ignat, M. Ilie, Amzăr – Corbu, Vulturar, Grameni – Mazilu, Popescu, R. Ilie
Rezerve: Hindrich, Pașcalău, F. Ilie, Baraiam, Mihai, Burnete, Pănoiu, Oroian, Buta
Selecționer: Daniel Pancu

ARMENIA U21: Matinyan – Mnatsakanyan, Muradian, Simonyan, Aventisian – Avanesyan, Piloyan – Alaverdyan, Iskenderian, Tarakhchyan – Nalbandyan
Rezerve: Harutyunyan, Nikoghosyan, Bagrintsev, Vardanyan, Minasyan, Darbinyan, Manukyan, Galstyan, Hovhannisyan
Selecționer: Narek Azatyan

Publicat: 13 10. 2023, 21:23
Actualizat: 13 10. 2023, 22:21