Nu lasă naționala la greu. Chiricheș se gândește să amâne operația, astfel încât să-i ajute pe tricolori la retur

Speranțe legate de posibila utilizare a lui Vlad Chiricheș în barajul cu Grecia. Deși se părea că șansele ca fundașul central al naționalei să evolueze în vreunul dintre cele două meciuri sunt minime, există posibilitatea ca acesta să revină pe teren marțea viitoare, la București.

Conform DigiSport, veștile venite dinspre Londra sunt menite să îl mai liniștească pe Pițurcă, tehnician care astăzi a mai primit o lovitură – Tătărușanu este incert pentru dubla din baraj, acuzând dureri în zona lombară. Astfel, Vlad Chiricheș se gândește să își amâne operația, pentru a fi pe teren la returul cu grecii.

Concret, intervenția chirurgicală nu este absolut necesară, urmând ca fundașul să rămână în Londra până la finalul săptămânii, timp în care se va antrena separat, în sala de forță. În funcție de rezultatul partidei de la Pireu și de evoluția ulterioară a stării lui Chiricheș, acesta ar putea să aibă un rol în meciul retur, urmând a evolua cu o mască de protecție.

De menționat că Tottenham Hotspur nu a făcut până în acest moment niciun fel de anunț oficial în legătură cu situația medicală a românului. Chiricheș a suferit, în partida de ieri, contra lui Newcastle, o fractură de piramidă nazală, fiind schimbat de Villas-Boas încă de la pauză.

Publicat: 11 11. 2013, 20:08
Actualizat: 11 11. 2013, 20:13