Nord-irlandezii, surprinși de strategia lui Mirel Rădoi. „Dumnezeule, ce ofensiv arată echipa lui!”

Jurnaliștii nord-irlandezi au rămas surprinși de sistemul ales de Mirel Rădoi pentru meciul cu echipa lui Ian Baraclough din primul meci al Ligii Națiunilor.

Deși partida dintre echipa națională a României și Irlanda de Nord s-a terminat la egalitate, scor 1-1, strategia lui Mirel Rădoi pentru partida de pe Arena Națională i-a surprins pe jurnaliștii nord-irlandezi.

Nord-irlandezii, surprinși de strategia lui Mirel Rădoi

„Dumnezeule, ce prim 11 ofensiv! Mirel Rădoi a decis la chiar primul său meci oficial să rişte. Are în teren trei mijlocaşi centrali, niciunul defensiv. Teoretic, Nicolae Stanciu, Alexandru Cicâldău şi Alexandru Maxim nu sunt jucători defensivi. România caută goluri, asta e clar!” scrie jurnalistul Adam McKendry, colaborator pe partea de sport al Belfast Telegraph.

Nord-irlandezii au făcut o comparație între Mirel Rădoi și selecționerul Irlandei de Nord

Michael Clarke a făcut o comparație între Mirel Rădoi și Ian Baraclough, selecționerul Irlandei de Nord. „Este al treilea meci dintre cei doi antrenori în mai puţin de un an. Până acum, selecţionerul român a avut câştig de cauză după 3-0 şi 0-0. Atât Rădoi, cât şi  Ian Baraclough debutează la cârma nationalelor mari ale celor două ţări şi amândoi provin de la naţionala de tineret”, a spus Michael Clarke, un alt jurnalist nord-irlandez.

Programul complet din Liga Națiunilor:

  • Luni, 7 septembrie: Austria – România, Irlanda de Nord – Norvegia (21:45)
  • Duminică, 11 octombrie: Norvegia – România (19:00), Irlanda de Nord – Austria (21:45)
  • Miercuri, 14 octombrie: Norvegia – Irlanda de Nord, România – Austria (21:45)
  • Duminică, 15 noiembrie: Austria – Irlanda de Nord, România – Norvegia (21:45)
  • Miercuri, 18 noiembrie: Irlanda de Nord – România, Austria – Norvegia (21:45)
Publicat: 05 09. 2020, 00:14
Actualizat: 05 09. 2020, 00:17