Noaptea când Generația de Suflet a câștigat cu sufletul! Gabriel Berceanu scrie cronica la România – Austria 1-0 sub forma unui manifest tulburător

Ce fel de Românie am văzut duminică seară pe Arena Națională? Noi, fiecare și toți laolaltă, am fost acolo pe teren. Două falii reunite, stranierii-diaspora și Superliga, adică românii de-acasă. Susținuți neverosimil de foarte mulți oameni, uniți a nu știu câta oară neașteptat!, din amestecul fioroasei nădejdi inexplicabile cu afecțiunea mistuitoare pentru o idee. Deși ea, România, i-a ținut mai mereu în suspine și-n lacrimi. Și sigur tot anul acesta.

Ce fel de Românie? Una cu salvatorul așteptat de generații ajuns târziu și doar în chip de dictator țâfnos, incoerent și depășit. România cu cei mai în formă din ogradă, aici Dobre, Tănase și Cîrjan, lăsați în afara echipei sau a titularilor, cu tot fundalul meritocrației trâmbițate afon. România în care cine pică examenele, precum Moldovan și Radu, e numit peste doar trei zile în funcții de răspundere. Țara unde, atunci când forma maximă te recomandă și e timpul ideal să fii integrat, primești „reject”. Mai știți cu Bîrligea și Louis Munteanu în Liga Națiunilor?

România stăpânului puterii, cel care lipsit de căpitanul obișnuit, scoate aiuritor și al doilea căpitan din calculele bătăliei cu Austria, invocând minciuni ca să-și acopere decizia sau, pur și simplu… uitând. Cel care se iluzionează că românii sunt proști, îndură și tac, pe modelul generațiilor de stăpâni care ne-au trombonit în campanii electorale. Așa își permite să ne spună că „Sorescu e cel mai ofensiv pe care-l avem și marchează meci de meci”. Sau să ne facă, de-a dreptul, dobitoci.

Cu Austria a fost România paradoxală, dureroasă și îndurerată, care dansează în fundul gol plângând spre identitatea scrâșnită cu care anul trecut uimea Europa și pe care a lepădat-o la comanda unei închipuiri identitare fără acoperire: trebuie să dominăm pe oricine și oricum! România spintecată de nervi și deliruri, incendiată de conspirații și lozinci.

Dar asta e România care a jucat cu Austria și care a câștigat cu Austria. Recunoașteți țara? Noi. Fix noi, fiecare și toți laolaltă, am fost acolo pe teren. Cum s-a întâmplat? Și cum am câștigat?

România – Austria: dârzenie versus pândă

Am început reconfortant de curajos, pe foaie! Bilă albă pentru Lucescu aici. Un 4-3-3 cu un singur mijlocaș eminamente defensiv, Marius Marin. În jurul acestuia, Ianis Hagi cu banderolă și… Vlad Dragomir! Cine ar fi pariat pe fotbalistul cu doar 118 minute la națională, contra Austriei?! Previzibil, Rațiu, Burcă și Chipciu în apărare. Curios, Mihai Popescu și nu Ghiță în careul defensiv pentru selecționer. În atac, Bîrligea, încadrat de Man și Mihăilă. Iar după cum dezvăluisem dinaintea reunirii lotului, Ionuț Radu în poartă. 

Primul corner a fost al lor, primele emoții le-am avut noi. Marius Marin a respins din culoarul făcut aproape de careul mic. Dar am pornit pe modul „totul sau nimic”, intrări tari și corecte, ajutați și de stilul italianului Massa. Neașteptându-se parcă la proba bărbăției și frustrați de agresivitatea tricoloră, austriecii au văzut iute „galben”, Baumgartner în minutul 6.

Prima ocazie a meciului a scris-o Mihăilă, minge ridicată dezinvolt pentru semi-foarfecă la marginea careului, scursă știrb pe lângă Schlager. A urmat Ianis, cu șut în blocaj, apoi Rațiu cu balon plecat sănătos spre poartă, însă fără lunetă. La mijlocul reprizei am intrat chiar bine, per total, lejeri în modul reactiv și cu o dârzenie proaspătă.

Avem agresivitate, rămâne suspansul, dar fotbal prea puțin

Până în pauză, nervii și clinciurile au înfundat nivelul meciului. Dar poate că asta ne-a făcut bine în context, nu e loc de plăcut sau nu când frige visul Mondialului! Austria a mai pâlpâit ofensiv exclusiv prin auturile bătute ca pe cornere, deja tradiționale în arsenalul ei.

Problema a fost, culmea, că intrând tot mai vârtos în adversar și în meci, elevii lui Lucescu au căpătat posesie, au împins adversarul și s-au dus inevitabil spre atacuri poziționale. Ups! Boală veche, am fost și-am rămas stingheri la așa ceva, parcă ne frige mingea… Cu Bîrligea gladiator, cu Mihailă, Man și Rațiu pe incursiuni, ne-a îmbrăcat mai bine postura reactivă. Dar și pe Austria, tot la fel! Ne-am pasat spre minutul 45 rolul nedorit cu oaspeții, dus-întors.

Voleul lui Schmid a zgâlțâit văzduhul, Bîrligea a fost închis în unghi de alunecarea lui Alaba. Un 0-0 la pauză bun și onorant. Dacă nu ne-ar fi trebuit victoria…

Minusul reprizei? Vlad Dragomir, surpriza lui Mircea Lucescu. De ce? Păi, cele mai puține baloane ajunse la el dintre toți tricolorii, doar 17. Deși mijlocaș. De așteptat astfel, cele mai puține pase corecte furnizate, doar 8. Și nici măcar un duel câștigat din cele patru în care a fost implicat! Zero acțiuni defensive reușite, zero șuturi spre poartă. Un dribling încercat… degeaba!

La polul opus, Ianis, Rațiu, Man și Bîrligea. Luptători, efervescenți, pe alocuri precipitați, dar sigur de nivelul Austriei, dacă nu și peste în prima repriză!

După pauză, 2-1 pentru noi la ocazii mari

La reluare am bifat prima șansă serioasă pentru Austria. Din careu, Sabitzer a pus un stâng fără preluare care se înșuruba spre vinclu. Dar Ionuț Radu a avut prezență de spirit și reflex de calitate. La fel cum a intuit, ulterior, și traiectoria unei mingi norocoase care îl lăsa singur cu golul pe Laimer, și-a prins liniștitor. Cumva însă, primul sfert de oră după pauză n-am mai fost cei dinainte. Poate ne-a stors presingul. Poate am luat puțin frica băieților lui Rangnick.

Dar fix pe fondul ăsta a venit și bara care ne-a tremurat toată ființa. Și, din ea, trezirea după sfertul de oră confuz. Pe zonă centrală, Mihăilă s-a trezit cu balonul țâșnind oportun spre el. Cum a fost de la bun început seara execuțiilor pretențioase pentru el, a trimis din voleu, mai mult din cădere, de fapt!, cu un efect spre exterior care a amuțit stadionul. Aproape, foarte aproape și senzația e că i-am fi îngropat pe austrieci din asta…

Chipciu a dat toți anii la o parte și a împins cu vârful ghetei în corner, din fața lui Schmid. Apoi Radu a boxat spectaculos un corner viclean. Mihailă, avertisment după implorarea unui penalty forțat. După recuperare cu fața, Rațiu a avansat și a tras pe colțul lung, respins de portar.

Noaptea când Generația de Suflet a câștigat cu sufletul

A ieșit Mihai Popescu, accidentat, și a intrat Ghiță. „Galbenul” lui Burcă înseamnă că e out cu Bosnia-Herțegovina, suspendat. Brrr, ce defensivă o să trebuiască să inventăm la Zenica! Dar până acolo, ca să existe sens, înapoi la scrâșnetul de pe Arena Națională.

Bâlbâiala austriecilor prin careu, cu Schlager prompt ca la tenis de picior, nu ne-a adus nimic. Nici măcar spectatorul intrat pe teren n-a rupt, involuntar, mecanismele din atacul nostru spre o eliberare tânjită.

Minutul 80 și Mircea Lucescu n-a schimbat nimic ofensiv! Doar stoper cu stoper, forțat de probleme medicale. Dar e suficient! E destul Ghiță, atunci când Generația de Suflet câștigă cu sufletul: patru minute de prelungiri, iar în 90+5, Ianis Hagi curbează o centrare și-l prinde pe stoperul de la Hannover rămas în careu. Cap și gol. Fantastic!

Se termină 1-0 cu Austria. Ne agățăm de calcule, încă se poate calificarea directă la Mondial.

S-a scris continuarea. Să fie, până la capăt!

Noi, fiecare și toți, am fost pe teren cu Austria. Dar nu noi am câștigat! Ci acești 10-15-20 de băieți care se încăpățânează, cum-necum, să rămână Generația de Suflet, deși Mircea Lucescu, fără să vrea, parcă scoate sufletul din ei. După ce a mătrășit public jucători după fiecare meci, a anunțat reconstrucții pe Superliga, apoi pe nucleu de stranieri, zăpăcind vestiarul cu infatuare, demisii și răzgândiri.

Nu vreau să mă gândesc acum, la fericire, că-și va însuși el victoria. Fie direct, prin încă un tur telefonic al redacțiilor servile, fie lăsându-le lor misiunea de a desluși geniul tactic, așa cum s-a întâmplat în Liga Națiunilor, deși totul era atunci doar o prelungire productivă a unei stări de spirit și a unor mecanisme încă în funcțiune după EURO….

Domnule Lucescu, poate niciunul din acești băieți nu e peste brazilienii lui Șahtior, stelele de la Galata și Beșiktaș, eroii Giuleștiului tău de titlu. Nu mai spun, continuând invers pe firul timpului, de vestiarul lui Inter Milano, generația fabuloasă a lui Dinamo din anii ’80, tricolorii Craiovei Maxima… Poate nici peste vârfurile Corvinului Hunedoara de-atunci nu sunt ei!

Dar să știți ceva: noi nici nu le-am cerut să fie așa vreodată! Noi doar ne-am așteptat să ne facă fericiți. Atât! Chiar dacă sună meschin și nedrept, la asta se rezumă totul pentru români, când joacă România! Iar duminică noaptea ei ne-au făcut fericiți!

Vă rog, nu puneți și de azi înainte orgoliul unui final de carieră, pe care îl vreți fix cum vi l-ați închipuit, în locul sufletului din această Generație de Suflet! Ca să nu rămână precum celelalte, recente: o generație doar de calcule și cel mult una de baraj.