Nicolae Stanciu, în pericol să rateze convocarea la națională pentru meciurile din Nations League! Care este motivul | EXCLUSIV

Nicolae Stanciu, jucătorul echipei chineze Wuhan Three Towns, ar putea să nu ajungă la prima reprezentativă pentru dubla din luna septembrie cu Finlanda și cu Bosnia Herțegovina.

Regulile vizavi de Covid sunt foarte stricte în China, la întoarcere fotbalistul urmând să fie izolat timp de două săptămâni.

Superliga de fotbal a amânat de curând 7 meciuri, printre care și partide ale echipei unde este legitimat fostul jucător de la FCSB, Wuhan Three Towns.

Nicolae Stanciu, în pericol să rateze convocarea la națională pentru meciurile din Nations League! Care este motivul 

Oficialii chinezi au motivat amânarea partidelor din cauza ”enormei presiuni pe care a pune pandemia de COVID-19 pe evenimentele sportive organizate în ţară”, iar decizia a fost luată ”pentru a se putea asigura securitatea sanitară a jucătorilor”.

Florin Pîrvu, primul jucător român ajuns în China acum 25 de ani și fost antrenor la Henan Jianye până anul trecut, a explicat situația complicată prin care trece Nicolae Stanciu.

„Covidul este tot la cote alarmante și măsurile sunt foarte dure și restrictive. Carantina în China este tot de 14 zile, nu există niciun fel de excepții. Asta ar însemna ca la întoarcerea în Asia fotbalistul nostru să fie izolat timp de două săptămâni.

Dar probabil staff-ul tehnic al naționalei a luat legătura cu el, Edi Iordănescu știe care sunt condițiile acolo.

Urmăresc campionatul Chinei și, cu siguranță, prima reprezentativă are nevoie de Nicolae Stanciu. E un jucător în formă, care dă goluri, care are evoluții bune. Am avea mare nevoie de el să ne ajute în aceste două meciuri”, e de părere Florin Pîrvu, în exclusivitate pentru Prosport.

Ce a făcut Nicolae Stanciu în China? Urmează echipa națională?

Nicolae Stanciu are 7 goluri și 8 pase decisive în acest sezon al campionatului din China.

La Wuhan, Nicolae Stanciu a semnat un contract pentru o perioadă de trei ani în campionatul chinez, pe 15 februarie 2022.

În Asia, mijlocașul naționalei României are un salariu impresionant, de 2 milioane de euro pe an, iar Wuhan Three Towns a plătit celor de la Slavia Praga în schimbul său 4 milioane de euro.

Publicat: 04 09. 2022, 09:48