Nicolae Dică, mesaj clar pentru „tricolori” înaintea amicalului Australia U23 – România U23: „Îmi doresc să câștigăm!” | VIDEO

Nicolae Dică, antrenorul care conduce România U23 în turneul de pregătire din Spania, a avut un mesaj clar, pentru „tricolori”, înaintea amicalului cu Australia U23.

România U23 va evolua la turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice, competiție care se va disputa între 22 iulie și 7 august.

Naționala de fotbal a României s-a calificat la Jocurile Olimpice, după ce reprezentativa U21 a reușit să ajungă până în semifinalele Campionatului European din 2019.

Nicolae Dică, mesaj clar pentru „tricolori” înaintea amicalului Australia U23 – România U23

Nicolae Dică susține că își dorește ca jucătorii României U23 să puncteze mai mult în planul ofensiv și să câștige amicalul cu Australia U23, care va avea loc marți, de la ora 21:00.

În plus, Dică și-ar fi dorit ca Jocurile Olimpice să fi început acum, deoarece echipele de club au vacanță și, astfel, aria de selecție a jucătorilor ar fi fost mai mare.

„Sper să obţinem o victorie în meciul cu Australia. Eu am spus şi după meciul cu Mexic că băieţii au avut o atitudine foarte bună şi sunt mulţumit de acest lucru. Însă, îmi doresc să facem mai mult pe faza ofensivă, în ultimii 25 de metri, şi să câştigăm.

E foarte dificil pentru că majoritatea jucătorilor vor veni din vacanţă (n.r. la Jocurile Olimpice). Dar avem o perioadă de pregătire înainte de 22 iulie, vor fi trei săptămâni de antrenamente când vom încerca să facem şi 1-2 jocuri amicale. Era mai bine dacă Jocurile începeau acum tocmai pentru că am fi putut folosi orice jucător ţinând cont că, în această perioadă, echipele de club au vacanţă”, a declarat Nicolae Dică, pentru FRF TV.

În primul amical, România U23 a fost învinsă de Mexic U23, scor 0-1.

Publicat: 07 06. 2021, 17:04
Actualizat: 08 06. 2021, 15:09