Neînfricat! Reacția lui Mircea Lucescu despre Turcia – România: „Se joacă! Îi cunosc foarte bine pe jucătorii lor”

Direct de la sediul FIFA din Zurich, Mircea Lucescu (80 de ani) a oferit o primă reacție despre partida Turcia – România, din semifinalele barajului pentru Campionatul Mondial.

Selecționerul „tricolorilor” s-a afișat neînfricat în fața reporterilor și a prezentat un atu de care România ar putea profita pe 26 martie.

Mircea Lucescu abia așteaptă barajul Turcia – România. De ce atu am putea profita

Joi, 20 noiembrie 2025, la Zurich a avut loc tragerea la sorți a barajului pentru Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada, iar naționala de fotbal a României a aflat că o va înfrunta pe Turcia în faza semifinalelor.

Așa cum se poate citi în materialul de aici, Turcia este un adversar teribil, poate cel mai dificil de care „tricolorii” puteau avea parte, alături de Italia.

Cu fotbaliști evaluați individual la zeci de milioane de euro, selecționata din „Țara semilunei” pornește clar cu prima șansă pe 26 martie. Însă, Mircea Lucescu s-a afișat neînfricat în fața reporterilor prezenți în Elveția și a prezentat din start un atu pe care reprezentativa noastră l-ar putea exploata din plin.

„Da, îi știu, șase dintre jucătorii lor au început să joace la prima reprezentativă sub comanda mea. Deci da. Este o echipă foarte bună, una dintre cele mai bune din Europa. Am jucat de multe ori împotriva Turciei înainte să merg acolo. În calificările pentru Mexic, în 86… Da, deci ce pot să spun, îi știu foarte bine. Toate echipele sunt la același nivel. Italia, Turcia, Danemarca, Ucraina… Toate la același nivel, știam. Deci nu e problemă.

Tragerea a fost normală. Toate echipele din Grupa 1 erau de același nivel. Nu se putea alege una sau alta… Eu cred că șansele sunt pentru toate echipele. Pentru toate 8 din zona asta. Pot să spun că îi cunosc foarte bine pe turci, m-am uitat la ultima lor evoluție, contra Spaniei, și am remarcat că erau 6 jucători care au debutat sub comanda mea. Pe care eu îi cunosc foarte bine. Acum 4-5 ani erau foarte tineri, acum au devenit și ei jucători cu multă experiență. Turcia trece printr-un moment foarte bun. Dar noi, în aceste 4-5 luni, trebuie să ridicăm nivelul valoric al jucătorilor, prin prezența efectivă a lor la echipele de club. Șansele? Nu știu, nu putem discuta despre șanse, meciurile se joacă și pe teren se poate întâmpla orice. Fotbalul e imprevizibil, nu va fi ușor. Va fi o atmosferă incendiară acolo și va trebui să ne pregătim din toate punctele de vedere. Avem experiența de la Zenica și știm că presiunea va fi la fel, doar că ospitalitatea va fi diferită. Nu e vorba de ghinion că jucăm în deplasare (n.r. – finala barajului). Meci cu meci… Nu contează de Kosovo sau Slovacia, important e să trecem de Turcia”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit We Love Sport.

După Turcia, România ar putea da peste Slovacia sau Kosovo

Dacă va trece de Turcia, naționala de fotbal a României se va lupta pentru un loc la turneul final cu Slovacia sau Kosovo. Din nefericire, sorții au decis ca și la această dispută, Slovacia sau Kosovo să fie gazde.

Așadar, pe 26 și 31 martie, pentru „tricolorii” lui Mircea Lucescu urmează două potențiale deplasări de foc, în lupta pentru obținerea unui bilet la turneul final din SUA, Mexic și Canada.

Publicat: 20 11. 2025, 15:26
Actualizat: 20 11. 2025, 17:55